Un avion rusesc a violat spațiul aerian polonez. Amănunte despre misiunea sa
![Un avion rusesc a violat spațiul aerian polonez. Amănunte despre misiunea sa](https://media.puterea.ro/ioDSKbYwtxsODrtbB5MyjPOmgec=/1200x675/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2022/03/avion-rusesc.jpg)
Un avion rusesc de recunoaștere Su-24MR a încălcat spațiul aerian al Poloniei (spațiu aerian NATO), potrivit unui comunicat al Comandamentului Operațional al Forțelor Armate Poloneze. Incidentul a avut loc pe 11 februarie, la ora 14:09, în partea de est a Golfului Gdańsk.
Aeronava rusă, care a decolat din regiunea Kaliningrad, a pătruns 6,5 km în spațiul aerian polonez (spațiu aerian NATO) și a rămas acolo timp de 1 minut și 12 secunde. Conform explicațiilor oferite de partea rusă, pătrunderea neautorizată a fost cauzată de o defecțiune a sistemului de navigație al avionului.
Sistemele radar poloneze au monitorizat întreaga traiectorie a aeronavei, iar intervenția unui navigator rus a dus la corectarea cursului de zbor. Serviciile de supraveghere poloneze au menținut contactul cu partea rusă, care a confirmat incidentul.
Precedente recente de violare a spațiului NATO
Incidentul nu este un caz izolat, în ceea ce privește violarea spațiului aerian NATO de aeronave rusești.
Pe 9 februarie, trei avioane rusești – An-72, Su-24MR și Il-20 – au fost interceptate de aeronave F-35 deasupra Mării Baltice.
Într-un alt incident, în decembrie 2024, bombardiere strategice rusești Tu-95MS au fost interceptate în apropiere de Alaska de avioane americane.
Totodată, pe 16 octombrie 2024, Germania a ridicat de urgență avioane de vânătoare din cauza unui avion de recunoaștere rus Il-20 care s-a apropiat periculos de spațiul aerian german.