Drone rusești s-au prăbușit și în Republica Moldova
Poliția din Chișinău a anunțat că două drone au fost depistate, astăzi, 13 februarie, dimineață, pe teritoriul Republicii Moldova. Una dintre ele a fost găsită pe un câmp agricol, iar alta a explodat pe câmpul de lângă o localitate.
„Poliția Națională informează că, alte două drone au fost depistate pe teritoriul Republicii Moldova. Una dintre ele a fost găsită pe un câmp agricol din preajma localității Ciumai, raionul Taraclia, iar cealaltă a explodat pe un câmp la aproximativ 1,5 kilometri de Ceadîr-Lunga”, a transmis ministerul moldovean de Interne.
„Experții secției tehnico-explozivă a Poliției sunt în prezent în ambele locații și efectuează cercetări, ulterior dronele urmând a fi investigate în detaliu”, se mai spune în comunicat.
Din investigațiile preliminare, fragmentele depistate la Ceadîr – Lunga aparțin unei drone rusești. Teritoriile au fost izolate, iar pericolul pentru cetățenii din zonă este deja exclus, au asigurat polițiștii moldoveni.
O altă dronă a fost găsit miercuri pe un câmp din preajma localității Salcia, din raionul Taraclia.
Într-o postare pe contul său de Facebook Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a scris:„Republica Moldova nu a atacat pe nimeni, nu am pretins niciun teritoriu străin, nu am intrat în conflict cu vreun alt stat, avem consfinţită neutralitatea în Constituţie. Republica Moldova a promovat şi a făcut totul pentru pace. Totuşi, drone şi bombe ruseşti cad şi explodează în satele noastre. Şi trebuie să recunoaştem că nu avem capacităţile necesare pentru a ne apăra de ele”.
„Este foarte grav că acest lucru se întâmplă şi este la fel de grav că unii politicieni îşi trădează ţara, afirmând că nici nu trebuie să ne putem apăra, că Moldova trebuie să rămână slabă şi vulnerabilă în faţa unor asemenea ameninţări. Vom continua să dezvoltăm parteneriate cu ţările europene şi să modernizăm Armata Naţională, aşa încât într-o zi să fim un stat care asigură pe deplin securitatea cetăţenilor săi. Neutralitatea autentică înseamnă să ne putem apăra în faţa bombelor unui stat agresor care ajung pe teritoriul nostru”, a adăugat preşedintele Republicii Moldova.
Armata ucraineană a anunţat joi că Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu 140 de drone. Din cele 140 de drone lansate, forţele aeriene ucrainene au doborât 85 de drone, iar 52 nu şi-au atins ţintele, cel mai probabil datorită contramăsurilor de bruiaj electronic.