Industria siderurgică românească în pragul colapsului: importurile ieftine și costurile uriașe amenință supraviețuirea combinatelor!

Industria siderurgică din România se confruntă cu provocări majore, amplificate de importurile masive de oțel ieftin din afara Uniunii Europene și de costurile ridicate ale energiei. Compania Donalam, parte a grupului italian AFV Beltrame și proprietara combinatelor siderurgice din Călărași și Târgoviște, a solicitat intervenția urgentă a autorităților române pentru a preveni colapsul sectorului.

Provocările industriei siderurgice românești

În ultimul an, importurile de oțel din țări precum Turcia, China, Egipt și statele din Maghreb au crescut cu 27%, inundând piața europeană cu produse la prețuri de dumping. Această situație pune o presiune enormă pe producătorii locali, obligați să respecte standarde stricte de mediu și să suporte costuri de producție mult mai ridicate. În contrast, alte economii majore, precum Statele Unite, au implementat măsuri protecționiste, impunând tarife de 25% la importurile de oțel pentru a-și proteja industria internă.

În plus, costurile energiei în România reprezintă un obstacol semnificativ pentru competitivitatea industriei. În ianuarie, consumatorii industriali au plătit un preț final de 139 euro/MWh, cel mai ridicat din Uniunea Europeană. În comparație, în Italia prețul a fost de 71 euro/MWh, în Franța 56 euro/MWh, iar în Bulgaria a fost plafonat la 108 euro/MWh.

Implicarea autorităților și măsuri propuse

Pentru a contracara aceste provocări, Ministerul Economiei a propus o schemă de ajutor de stat în valoare de 280 de milioane de euro, destinată sprijinirii sectorului siderurgic în tranziția către neutralitatea climatică. Această inițiativă vizează reducerea emisiilor de CO₂ și îmbunătățirea competitivității producătorilor locali.

Cu toate acestea, implementarea unor astfel de măsuri necesită aprobarea Comisiei Europene și alocarea efectivă a fondurilor. Întârzierile în adoptarea și aplicarea acestor politici pot agrava situația industriei, crescând riscul de închidere a unor unități de producție și de pierdere a locurilor de muncă.

Implicații economice și strategice

Declinul industriei siderurgice românești ar putea avea consecințe grave asupra economiei naționale. Pe lângă pierderea locurilor de muncă și reducerea contribuțiilor la bugetul de stat, dependența de importurile de oțel ar vulnerabiliza și mai mult economia în fața fluctuațiilor de pe piețele internaționale.

În plus, exportul de fier vechi către țări non-UE, urmat de importul de produse finite fabricate din același material, la prețuri de dumping, subminează lanțul valoric intern și contribuie la deficitul balanței comerciale.

Cine profită din prăbușirea industriei siderurgice?

Industria siderurgică românească nu e doar „victima” pieței globale, ci și a indiferenței strategice și a unor interese ascunse. În timp ce combinatele se sufocă sub presiunea costurilor și a importurilor de dumping, unii își freacă palmele: importatorii de oțel second-hand, speculatorii care vând fier vechi la export și politicienii care au lăsat industria fără protecție reală.

Dacă în alte țări statul a intervenit brutal pentru a proteja acest sector, în România, Ministerul Economiei și Guvernul reușesc doar niște memorandumuri vagi și promisiuni care n-au trecut nici măcar de stadiul de PowerPoint. Birocrația, lipsa de viziune și jocurile de culise au creat un scenariu perfect pentru colaps: lăsăm combinatele să moară, cumpărăm ieftin din afară și facem bani din „valorificarea activelor”.

În final, România nu va mai produce oțel, ci doar va sifona bani din tranzacții dubioase și din dezmembrarea propriei industrii. O schemă clasică, în care „salvatorii” de azi vor deveni profitorii de mâine.