„Înșelăciunea a devenit legală”: Ion Țiriac denunță sistemul antidoping după suspendarea lui Jannik Sinner

Într-o scrisoare deschisă publicată în prestigioasa publicație franceză L’Equipe, Ion Țiriac, fost tenismen și influent om de afaceri, critică vehement actualul sistem antidoping, pe care îl consideră incoerent și susceptibil de abuzuri. Reacția sa vine în contextul suspendării de trei luni a lui Jannik Sinner, numărul 1 mondial și triplu câștigător de Grand Slam, după un acord cu Agenția Mondială Antidoping (WADA).

În scrisoarea sa, Țiriac subliniază că introducerea scutirilor pentru uz terapeutic (SUT) a transformat înșelăciunea într-o practică legală:

„În ziua în care WADA a acceptat prima așa-numită excepție pentru ca un sportiv să ia substanțe incluse pe lista neagră, înșelăciunea a devenit pe deplin legală. Sistemul s-a prăbușit, sunt mii de sportivi și probabil sute în sportul meu, tenisul, care beneficiază de până la 14 sau 15 excepții și care încă nu sunt declarați pozitivi. Asta înseamnă să înșeli sportul, să te înșeli pe tine însuți, să înșeli alți concurenți și să înșeli publicul. Jocul este trucat, prieteni, și trucat în profunzime.”

El avertizează asupra direcției în care se îndreaptă sportul de performanță și pune sub semnul întrebării șansele sportivilor „curați” într-un sistem care permite astfel de excepții:

„Unde se duce sportul astăzi? Nimeni nu știe! Dacă permitem aceste excepții care îi pot oferi unui jucător un avantaj de 10-20-30% față de adversarul său, care sunt șansele adversarului? Care este realitatea pe care o vede privitorul? Cum se va antrena mâine jucătorul «curat», după înfrângere, pentru a se îmbunătăți?”

Suspendarea indulgentă a lui Sinner

Cazul lui Jannik Sinner a stârnit controverse în lumea sportului. Deși inițial exonerat după ce a fost depistat pozitiv la clostebol în martie 2024—substanță ingerată accidental prin intermediul fizioterapeutului său—WADA a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). În cele din urmă, s-a ajuns la un acord pentru o suspendare de trei luni, permițându-i lui Sinner să revină în competiții înainte de Roland Garros, programat să înceapă pe 19 mai.

Această situație a generat dezbateri intense despre echitatea și coerența sancțiunilor antidoping, precum și despre influența excepțiilor terapeutice asupra integrității competițiilor sportive.

Ocaua mică e mai mare decât ocaua mare…

Cazurile de dopaj ale lui Jannik Sinner și Simona Halep au generat discuții aprinse în lumea tenisului, evidențiind percepția unor tratamente inechitabile în cadrul sistemului antidoping.

Cazul Simonei Halep

În contrast, Simona Halep a fost suspendată timp de patru ani după ce a fost depistată pozitiv pentru roxadustat, o substanță care stimulează producția de eritropoietină (EPO). Halep a susținut că nu a ingerat intenționat substanța și a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). După o perioadă îndelungată de proceduri legale, suspendarea i-a fost redusă la nouă luni, permițându-i să revină în competiții în iulie 2023.

Reacții din partea comunității tenisului

Aceste diferențe în sancțiuni au stârnit controverse. Novak Djokovic a subliniat percepția de favoritism în sistemul antidoping, menționând că jucători de top, precum Sinner, par să beneficieze de tratamente mai blânde comparativ cu alții. El a evidențiat că Halep și alți sportivi au avut de înfruntat proceduri mai lungi și sancțiuni mai severe, solicitând o revizuire a sistemului pentru a asigura echitate și transparență.

Simona Halep însăși a exprimat frustrarea față de modul diferit în care au fost gestionate cazurile, afirmând că a fost „judecată diferit” și că a suferit mult din cauza procesului prelungit. Ea a subliniat necesitatea ca toți sportivii să fie tratați în mod egal, indiferent de statutul lor în clasament.

Sportul „alb” pătat de duble standarde: mai putem avea încredere?

Dacă odinioară tenisul era considerat un sport al fair-play-ului absolut, aceste scandaluri antidoping arată că principiile etice sunt din ce în ce mai flexibile, în funcție de cine e implicat. Când un jucător primește trei luni pentru o substanță interzisă, iar altul patru ani pentru o eroare de contaminare, publicul nu poate să nu se întrebe: există un sistem coerent sau doar un joc de interese?

Spectatorii care încă mai cred în integritatea competiției sunt puși în fața unei realități cinice – sportul nu mai este doar despre performanță, ci despre cine are influență, cine are un staff puternic și cine beneficiază de negocieri favorabile. În aceste condiții, mai putem urmări un meci fără să ne întrebăm dacă scorul final a fost decis pe teren sau în culise?