Care este probabilitatea de a găsi bancnote euro false printre cele autentice, aflate în circulaţie
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/euro-1209803_1280.jpg)
În anul 2024 au fost detectate 18 bancnote euro contrafăcute la 1.000.000 de bancnote autentice aflate în circulație, un nivel foarte scăzut comparativ cu cele înregistrate după lansarea monedei unice europene, potrivit datelor oficiale, publicate de Banca Centrală Europeană (BCE).
Aproximativ 554.000 de bancnote euro contrafăcute au fost retrase din circulație în 2024
Aproximativ 554.000 de bancnote euro contrafăcute au fost retrase din circulație în 2024. Probabilitatea de a primi o bancnotă contrafăcută este redusă, întrucât numărul bancnotelor contrafăcute este foarte mic în raport cu bancnotele euro autentice, aflate în circulaţie.
Deși ponderea este foarte mică, numărul de bancnote contrafăcute a crescut comparativ cu ultimii ani, când a fost deosebit de scăzut ca urmare a pandemiei de COVID-19.
Cu toate acestea, numărul de bancnote contrafăcute rămâne inferior celui consemnat în anii premergători pandemiei.
Ce bancote sunt falsificate cel mai mult
Bancnotele de 20 de euro şi de 50 de euro au continuat să înregistreze cel mai mare număr de contrafaceri, reprezentând împreună peste 75% din total.
Unde circulă cei mai mulţi euro falşi
Potrivit BCE, 97,8% dintre bancnotele contrafăcute au fost identificate în țări din zona euro, în timp ce 1,3% au provenit din state membre ale UE din afara zonei euro și 0,9% din alte regiuni ale lumii.
Publicul nu trebuie să fie îngrijorat cu privire la contrafacerea de monedă, dar ar trebui să dea în continuare dovadă de vigilență.
Majoritatea bancnotelor contrafăcute sunt ușor de detectat, întrucât fie nu conțin deloc elemente de siguranță, fie prezintă doar imitații foarte slabe calitativ ale elementelor existente.
Bancnotele pot fi verificate utilizând metoda simplă „atinge, privește, înclină” descrisă pe pagina web a BCE dedicată elementelor de siguranță sau pe website-urile băncilor centrale naționale din zona euro.
Ce faceţi dacă primiţi o bancnotă suspectă
Dacă primiți o bancnotă suspectă, comparați-o cu una despre care știți că este autentică, așezându-le una lângă alta.
În cazul în care suspiciunile sunt confirmate, contactați organele de poliție sau, în funcție de practica națională, banca centrală națională din țara dumneavoastră ori banca dumneavoastră comercială sau de retail.