După un secol, un nou vaccin contra tuberculozei
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/vaccin.jpg)
Cercetătorii australieni au conceput un nou vaccin care ”induce răspunsuri imune puternice” contra tuberculozei (TB), boală care provoacă aproximativ 1,3 milioane de decese anual.
Actualul vaccin – BCG (Bacillus Calmette-Guerin) – unic, contra tuberculozei a fost folosit prima dată în 1921 și are o eficacitate redusă în cazul adulților.
Noul vaccin, testat pe șoareci, bazat pe tehnologia ARN mesager (ARNm), a declașat un răspuns imun care a condus la reducerea numărului bacililor care provoacă tuberculoza (Mycobacterium tuberculosis).
Studiul a demonstrat că în cazul șoarecilor cărora li s-a administrat vaccinul BCG și o doză rapel cu noul vaccin ARNm s-a observat o protecție îmbunătățită pe termen lung.
„Descoperirile noastre demonstrează că un vaccin ARNm poate induce răspunsuri imune puternice, specifice patogenului, care vizează tuberculoza, o boală care nu a mai beneficiat de mult timp de dezvoltarea unui vaccin eficient”, a afirmat prof. Jamie Triccas, autor principal al studiului şi director adjunct al Sydney Infectious Diseases Institute.
Noul vaccin este realizat de un group de cercetători de la Sydney Infectious Diseases Institute din cadrul Universităţii din Sydney, Centenary Institute şi Monash Institute of Pharmaceutical Science (MIPS) de la Universitatea Monash.
Studiul referitor la acest vaccin ARNm contra tuberculozei a apărut în publicația eBioMedicine.
Autorii studiului speră ca vaccinul ARNm să fie și mai eficient comparativ cu vaccinul BCG folosit în prezent când va fi testat pe oameni.
Tuberculoza este una dintre cele mai frecvente boli infecțiase, provocată de un microb, Myobacterium Tuberculosis. În prezent, acestă boală este principala cauză de mortalitate de natură infecțioasă, care provoacă aproximativ 1,3 milioane de decese anual.
Potrivit datelor furnizate de Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta, în țara noastră, în 2023, numărul total de cazuri de tuberculoză a fost de 9.572 de cazuri din care 429 sunt copii. Comparativ cu anul precedent, se observă o creștere cu peste 700 de pacienți. În anul 2022, au fost înregistrate 8.824 de cazuri de tuberculoză, din care 327 au fost copii.