Honda vinde singura fabrică din Marea Britanie. Producătorul auto se concentrează pe piețele care aduc vânzări
Honda vinde singura sa uzină britanică de la Swindon din sudul Angliei către gigantul logistic Panattoni, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al companiei, întrucât noul proprietar intenționează să facă o investiție mare în amplasamentul respectiv, potrivit Reuters.
Producătorul japonez, care construiește aproximativ o zecime din producția de 1,5 milioane de mașini din Marea Britanie, a luat decizia la doi ani după ce și-a anunțat intenția în 2019 de a înceta producția la uzina sa din Swindon. Se așteaptă ca vânzarea să ducă la pierderea a 3.500 de locuri de muncă.
Honda, cu probleme în Europa, unde a ajuns la o cotă de piață de doar 0,4%, a declarat că închiderea uzinei nu este legată de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar trebuie să se concentreze pe activitățile din regiunile în care se așteaptă să vândă majoritatea mașinilor.
Panattoni a anunțat că face o investiție de 700 de milioane de lire sterline în dezvoltarea sa logistică, cu scopul de a crea noi locuri de muncă, odată ce Honda va finaliza dezafectarea fabricii unde își construiește hatchback-urile Civic, probabil primăvara viitoare, a raportat Financial Times.
Această mișcare urmează deciziilor firmelor de electronice Sony și Panasonic de a-și muta sediul în UE din Marea Britanie, în timp ce Hitachi a stopat un proiect de energie nucleară în Marea Britanie pe fondul impactului Brexit.