De ce va fi demis Toni Greblă de la șefia Autorității Electorale Permanente

Publicat: 26 feb. 2025, 10:03, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
De ce va fi demis Toni Greblă de la șefia Autorității Electorale Permanente

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a fost anunțat, ieri, oarecum surprinzător, că va fi demis vineri de către Camera Deputaților și Senat, dar adevăratul motiv al demisiei acestuia încă nu a fost făcut public.

Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a anunțat ieri că au demarat procedurile de demitere pentru Toni Greblă de la șefia AEP. El l-a acuzat pe Toni Greblă că și-a mărit salariul nejustificat și că a închiriat un nou sediu pentru Autoritatea Electorală Permanentă, deși exista un sediu plătit.

În plus, acesta a invocat faptul că „domnul Toni Greblă a dat dovadă, prin declarațiile publice și acțiunile din ultima perioadă, de o conduită incompatibilă cu funcția pe care o exercită”. Însă adevăratele motive ale demiterii lui Toni Greblă nu au fost făcute publice.

Potrivit informațiilor deținute de PUTEREA, Toni Greblă a intrat în dizgrația actualei coaliții de guvernare pentru că a cerut, săptămâna trecută, o analiză despre eventuala reluare a turului 2 al prezidențialelor, adică exact cererea lui Călin Georgescu. În plus, demiterea i se trage mai ales de la faptul că a refuzat să aloce subvențiile către PNL și USR, din motive de ilegalitate în documentele transmise către AEP de cele două partide.