„Creștinismul muscular”: Cum a încercat să aducă bărbații înapoi la religie și ce lecții oferă astăzi

Puțini oameni cunosc mișcarea care a inspirat organizații precum YMCA sau Boy Scouts, evenimente precum Jocurile Olimpice Moderne, taberele de vară sau retragerile în sălbăticie.

Aceasta poartă numele de Muscular Christianity (Creștinism Muscular) și a apărut ca răspuns la o preocupare specifică a secolului al XIX-lea: diminuarea participării bărbaților în viața religioasă, scrie The Conversation.

Originea și Scopurile Mișcării

Termenul de „Muscular Christianity” ar putea sugera imagini insolite, dar esența sa era una pragmatică. Creștinii, în special protestanții, au fost preocupați de faptul că bărbații se retrăgeau din biserică, lăsând participarea religioasă preponderent în seama femeilor. Mai mult, existau temeri că creștinismul victorian devenise prea blajin și efeminat.

Prin urmare, Muscular Christianity a fost conceput pentru a face religia mai atractivă pentru bărbați, promovând un stil de viață activ, disciplinat și moral. Ideea fundamentală era că trupul unui bărbat trebuia să fie antrenat și folosit pentru protejarea celor slabi, avansarea cauzelor drepte și, implicit, pentru glorificarea lui Dumnezeu.

Popularizarea și Expansiunea

Unul dintre promotorii de seamă ai acestei mișcări a fost scriitorul englez Thomas Hughes, autor al romanului Tom Brown’s School Days (1857), urmat de Tom Brown at Oxford (1859). Eroul principal, Tom Brown, simboliza idealul creștinului robust, curajos și disciplinat.

Mișcarea s-a răspândit rapid în lumea anglofonă, influențând inclusiv renașterea Jocurilor Olimpice Moderne prin viziunea baronului Pierre de Coubertin. În SUA, YMCA a adoptat filosofia creștinismului muscular, adăugând un gimnaziu la sediul său din New York încă din 1869. Mai târziu, la YMCA Boston, James Naismith a inventat baschetul în 1891.

YMCA de pe St. Kilda Road din Melbourne în timpul Primului Război Mondial.

Bisericile protestante au folosit această filosofie pentru a atrage din nou bărbații, masculinizând serviciile religioase prin imnuri ce celebrau vitejia și virtutea, încurajând clerul să adopte trăsături mai masculine și promovând activități de fraternizare și misiuni viguroase.

Declinația și Impactul Pe Termen Lung

După Primul Război Mondial, mișcarea a început să-și piardă influența, deși impactul său continuă să fie resimțit. O transformare semnificativă a avut loc în percepția lui Iisus, mai ales prin populara pictură Head of Christ (1940) de Warner Sallman, care încerca să-l prezinte mai „bărbătesc”.

Chiar și catolicii au încorporat aspecte ale mișcării, exemplificând-o prin echipa de fotbal a Universității Notre Dame din anii 1920-1930 sau prin succesul ciclistului italian Gino Bartali, campion al Turului Franței în 1938 și 1948.

Relevanța în Societatea Contemporană

Astăzi, Muscular Christianity ridică într-un mod subtil probleme legate de relația dintre religie, cultură și gen. Pe de o parte, oferă o lecție despre importanța integrării fizice în spiritualitate, amintind că trupul nu este doar un mijloc de satisfacere a ego-ului, ci un vehicul al caracterului și al virtuții. Pe de altă parte, istoricii evidențiază că accentul excesiv pe masculinitate a dus uneori la marginalizarea femeilor în biserică.

Deși mișcarea nu mai este la fel de influentă, unele grupuri evanghelice îi reinterpretează principiile, adăugând noi dimensiuni discuțiilor despre rolul corpului în viața religioasă și socială.

O gravură în lemn din 1867 reprezentând „Doamnele Creștinismului Muscular”