Bulgarii amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse din perioada 6-7 martie

Publicat: 03 mart. 2025, 09:48, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Bulgarii amână închiderea Podului Giurgiu - Ruse din perioada 6-7 martie
sursa foto: Facebook/CNAIR

Autoritățile bulgare au amânat închiderea Podului Giurgiu – Ruse, inițial programată pentru 6-7 martie, pentru o dată care va fi anunțată ulterior.

Potrivit unui comunicat postat de Compania de Drumuri (CNAIR) pe Facebook, decizia de amânare a fost luată de autoritățile bulgare cu atribuții în gestionarea activităților de reparație capitală a podului în urma unei sedințe tehnice recente.

„Menționăm faptul că oficialitățile bulgare susțin închiderea circulației pe Podul Giurgiu – Ruse pentru efectuarea monolitizării conexiunii dintre panelurile de beton montate pe ambele părți ale benzilor de mers din cadrul segmentului de estacadă (413 metri) aflat pe partea bulgară a podului.

Reamintim faptul că anterior anunțaseră că circulația rutieră va fi închisă pe 6.03.2025 (joi) și 7.03.2025 (vineri), în intervalul orar 17.00 –5.00, timp de 12 ore, pe ambele sensuri, pentru toate categoriile de vehicule”, transmite CNAIR.

Rute alternative

În funcție de destinații, la momentul când se va închide circulația pe pod,  CNAIR recomandă următoarele rute alternative:

Călărași (Călărași) – Silistra: rutier (autoturisme) și bac (transport marfă);

Ostrov (Constanța) – Silistra: rutier (autoturisme și transport persoane-autocare);

Negru Vodă (Constanța) – Kardam: rutier;

Vama Veche (Constanța) – Durankulak: rutier;

Calafat (Dolj) – Vidin: rutier;

Zimnicea (Teleorman) – Svishtov: bac;

Turnu Măgurele (Teleorman) – Nicopole: bac;

Bechet (Dolj) – Oreahovo: bac;

Lipnița (Constanța) – Kainardja: rutier (punctul de frontieră este deschis până la ora 20.00 pentru vehiculele cu sarcina maximă de 3,5 tone);

Dobromir (Constanța) – Krushari: rutier (punctul de frontieră este deschis până la ora 20.00 pentru vehiculele cu sarcina maximă de 3,5 tone).