Rusia se demască: Serviciul de Informații Externe, sprijin pe față pentru Călin Georgescu

Publicat: 04 mart. 2025, 18:01, de Oana Stoica, în POLITICĂ , ? cititori
Rusia se demască: Serviciul de Informații Externe, sprijin pe față pentru Călin Georgescu
Rusia se demască: Serviciul de Informații Externe sprijin pe față pentru Călin Georgescu

Moscova își bagă oficial coada în politica României! Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a emis o declarație uluitoare, acuzând Uniunea Europeană că ar fi „ordonat” inculparea lui Călin Georgescu, candidatul pro-rus și extremist.

Fără nicio dovadă, fără nicio bază factuală, SVR își asumă un rol fără precedent în campania electorală din România, acuzând Bruxelles-ul de „persecuția liderilor nesistemici”.

Dezinformare pe față: „UE vrea să-l elimine pe Georgescu”

Într-un comunicat citat de agenția rusă TASS, SVR susține că „Bruxelles-ul duce un război împotriva acelor lideri europeni care îl susțin în mod deschis pe Donald Trump” și că Georgescu ar fi una dintre victimele acestei conspirații globale. Moscova îl plasează astfel pe Georgescu în aceeași categorie cu Viktor Orbán și Robert Fico, lideri cunoscuți pentru pozițiile lor pro-Kremlin.

Mai mult, declarațiile SVR sunt atât de slugarnice față de Trump, încât par dictate direct din birourile propagandei ruse. „Bruxelles-ul este extrem de îngrijorat că noul lider american ar putea slăbi suprastructura globalistă europeană”, spune SVR, într-o afirmație ce sună identic cu retorica lui Georgescu despre „elitele globaliste” și „sistemul care trebuie distrus”.

Putin îl ia în brațe pe Georgescu

Aceasta este prima intervenție brutală și directă a unui serviciu secret rus într-o campanie electorală din România. Acuzațiile Moscovei sunt fabricate pe același tipar de dezinformare pe care Rusia îl folosește în războiul său hibrid.

În realitate, nu există vreo dovadă că UE s-ar amesteca în alegerile din România. În schimb, dacă Georgescu ajunge președinte și cere ieșirea din NATO sau ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, România riscă izolarea internațională și pierderea fondurilor europene.

Călin Georgescu, un om al sistemului deghizat în „antisistem”

În timp ce Rusia îl vinde ca pe un lider „nesistemic”, realitatea e că Georgescu a fost parte din sistem toată viața. A lucrat pentru Mircea Geoană, a fost angajat în Ministerul Mediului și în Ministerul de Externe. Așadar, așa-zisul „outsider” nu este decât un pion al intereselor rusești, împachetat în discurs conspiraționist pentru a păcăli electoratul.