România este lovită și de Rusia și de America! Băsescu: „Cât timp Trump este președinte, Casa Albă e departamentul lui Putin”

Publicat: 06 mart. 2025, 19:42, de Rona David, în Apărare , ? cititori
România este lovită și de Rusia și de America! Băsescu: „Cât timp Trump este președinte, Casa Albă e departamentul lui Putin

Fostul președinte al României Traian Băsescu a afirmat, la Digi 24, că este extrem de clar că această grupare care îl folosea ca imagine pe Radu Theodoru era susținută de ruși. Indiscutabil, a accentuat el, continuând: Din păcate, aici avem o coincidență. La fel ca și în cazul Ucrainei, și Rusia, și echipa lui Trump au aceleași obiective.

În cazul României, există similitudine totală între Kremlin și Casa Albă, afirmă președintele Băsescu.

„În timp ce echipa lui Trump decredibilizează România dând tot mapamondului informația că în țara noastră e ceva în neregulă cu alegerile, același lucru l-a făcut și Putin, același lucru l-a făcut și Lavrov, susținându-l pe Georgescu.

Deci, la fel ca în cazul Ucrainei, unde există similitudine totală între abordarea lui Trump și a echipei lui și abordarea lui Putin și a echipei lui, la fel și în cazul României, există similitudine totală între Kremlin și Casa Albă”, mai spune fostul președinte.

 Trebuie să ne punem semne de întrebare și să încercăm să ne protejăm, semnalează fostul președinte.

„Eu mă uit cu cu îngrijorare la faptul că o țară în război, cu aspirații democratice, cum este Ucraina, este lovită simultan și de cei care se revendică a fi păstrătorii democrației lumii, deci de conducerea Statelor Unite, dar și de conducerea Rusiei”, semnalează Băsescu.

Casa Albă e departamentul lui Putin

„Cam același lucru se întâmplă și cu România, este lovită și de Rusia, și de America. Va trebui să ne adaptăm la realitate și să înțelegem că atât timp cât Trump este președintele SUA, Casa Albă e departamentul lui Putin”.

Traian Băsescu sugerează o posibilă infiltrare a serviciilor de informații rusești în Armata Română, în special în domeniul achizițiilor militare.

Fostul președinte critică blocarea achiziției a patru corvete pentru Forțele Navale Române, susținând că Ministerul Apărării a tergiversat semnarea contractului timp de trei ani, apoi l-a anulat fără a lua în considerare oferta companiei clasate pe locul secund.

Băsescu ridică semne de întrebare asupra motivelor pentru care oficialii MApN nu au finalizat achiziția, subliniind că ambele oferte prevedeau construcția corvetelor în România.