Ireductibilii – despre fanaticii lui Călin Georgescu și imposibilitatea dialogului

Publicat: 07 mart. 2025, 07:03, de Radu Caranfil, în NECONVENTIONAL , ? cititori
Ireductibilii – despre fanaticii lui Călin Georgescu și imposibilitatea dialogului

Există o categorie de oameni pe care nimeni și nimic nu îi poate convinge. Nu faptele, nu evidențele, nu propria experiență de viață, nici măcar logica elementară. Ei sunt ireductibilii, cei care cred fără să cerceteze, care simt adevărul mai presus de orice realitate verificabilă și care își apără crezul cu un zel aproape mistic. În cazul nostru, ei sunt discipolii lui Călin Georgescu, indivizii pentru care realitatea nu mai are niciun rost atâta timp cât există o narațiune alternativă care îi face să se simtă parte dintr-o misiune măreață.

Pentru ei, Georgescu nu este doar un om – este un profet, un lider mesianic, o manifestare a destinului național. Faptul că omul nu are niciun program, nicio realizare notabilă și nici măcar o strategie clară nu contează. Călinismul nu are nevoie de argumente, pentru că el funcționează pe un alt plan, unul aproape metafizic, unde dușmanii sunt invizibili, conspirațiile sunt peste tot, iar „adevărul” se descoperă doar de către cei suficient de iluminați să-l vadă.

Mecanismele” logicii georgesciene

De aceea, orice critică la adresa lui Georgescu se lovește de același mecanism de apărare circulară:

  • Dacă are acces la televiziuni și canale de propagandă, e pentru că „adevărul trebuie să iasă la suprafață”.
  • Dacă este anchetat pentru legături dubioase cu Rusia, este pentru că „sistemul se teme de el”.
  • Dacă este arestat, înseamnă că „a fost eliminat pentru că avea șanse să câștige”.
  • Dacă nu este arestat, înseamnă că „încă nu a fost considerat un pericol real, dar vine momentul”.

Mesia” e de neatins

Nimic nu îl poate compromite. Nici armele descoperite în rețeaua care îl sprijinea, nici aurul din casa lui Potra, nici apropierea de personaje care nu ascund simpatia față de Kremlin. Pentru discipolii lui, totul este o înscenare, o manipulare a „sistemului”, care fie îl lasă liber ca să pară inofensiv, fie îl persecută pentru că îl consideră prea periculos. Nu există cale de mijloc.

Dar să vedem cum ar arăta o discuție cu unul dintre acești adepți ai cultului lui Georgescu.

Partea întâi – esența, miezul, fixațiile

(Dialog imaginar cu un călinist cu oareșce vocabular în dotare)

Scena: O cafenea dintr-un oraș de provincie, undeva în România anului 2025. La o masă, Cineva, un sceptic, discută cu un susținător fervent al lui Călin Georgescu, încercând să înțeleagă cum funcționează acest cult al personalității, în ciuda realității evidente.

Cineva: De ce îl vei vota pe Călin Georgescu?

Susținătorul: Pentru că e singurul patriot adevărat! Pentru că ne vrea binele, ne vrea liberi!

Cineva: Liberi de ce?

Susținătorul: De influența străinilor, de stăpânirea globalistă, de rețelele oculte care conduc România din umbră.

Cineva: Asta e foarte vag. Poți să-mi dai un exemplu concret de ce ar fi el mai bun decât orice alt politician?

Susținătorul: Pentru că spune lucrurilor pe nume. A zis clar că România trebuie să fie suverană, să nu mai fim slugile UE și NATO!

Cineva: A zis. Dar ce a făcut? Ai vreun exemplu de realizare, de inițiativă concretă, ceva palpabil?

Susținătorul: Nu are nevoie de așa ceva! E un vizionar, el creează idei, concepte, dă direcția.

Cineva: Bun, dar să presupunem că devine președinte. Ce face a doua zi? Ce plan concret are?

Susținătorul: Închide granițele, scoate influența străinilor din economie, promovează produsele românești.

Cineva: Cum anume le scoate? Naționalizează companiile? Anulează contractele internaționale?

Susținătorul: Nu știu detalii tehnice, dar sigur găsește o soluție! Omul e deștept!

Cineva: Dar nu ți se pare suspect că omul ăsta, care zici că e deștept, vorbește de atâția ani și nu spune nimic concret? Că nu are niciun program real, nicio strategie clară?

Susținătorul: Ba are! Doar că sistemul îi pune bețe-n roate! Îi blochează mesajul!

Cineva: Sistemul? Dar are zeci de interviuri, e promovat peste tot. Îl blochează, dar e prezent peste tot?

Susținătorul: Nu înțelegi, mainstream-ul vrea să-l saboteze! Dacă i-ar da cu adevărat libertate, oamenii l-ar vota în masă!

Cineva: Bun, să trecem la ancheta împotriva lui. Au fost găsite arme, bani, aur, legături cu Rusia. Nu ți se pare că e puțin dubios?

Susținătorul: Fabricat! Totul e fabricat!

Cineva: Deci crezi că autoritățile au plantat 25 de kg de aur în casa lui Horațiu Potra? Și 51 de grenade? Și un lansator de rachete?

Susținătorul: Da! E o înscenare ca să-l oprească! Sistemul se teme de el!

Cineva: Dacă sistemul se teme de el, cum de a fost liber atâția ani să spună orice prostie îi trece prin cap?

Susținătorul: Tocmai, acum și-au dat seama că are șanse! Și vor să-l oprească!

Cineva: Nu ți se pare ironic că omul care promite independența României era înconjurat de personaje care au conexiuni cu Rusia?

Susținătorul: Nu sunt dovezi clare!

Cineva: Dar ancheta e în derulare. Și dacă se dovedește că a fost implicat direct în organizarea unei lovituri de stat?

Susținătorul: Nu se va dovedi, pentru că justiția e controlată de sistem!

Cineva: Dar când justiția l-a lăsat liber atâția ani, nu era controlată de sistem?

Susținătorul: Atunci era mai puțin coruptă! Acum se tem că va câștiga și îl vor elimina!

Cineva: Înțelegi că, indiferent ce s-ar întâmpla, tu ai deja un răspuns? Dacă e lăsat liber, înseamnă că sistemul se teme de el și îl lasă să vorbească. Dacă e arestat, înseamnă că sistemul se teme de el și vrea să-l reducă la tăcere.

Susținătorul: Exact! Vezi că începi să înțelegi?

Cineva: Nu, încep să înțeleg că orice faptă reală e trecută printr-un filtru care o transformă într-o conspirație.

Susținătorul: Pentru că realitatea este o conspirație! Lumea nu e cum o vezi tu, totul e un joc de putere!

Cineva: Și dacă e un joc de putere, crezi că Georgescu ar fi fost un jucător onest?

Susținătorul: Poate nu e perfect, dar e singura noastră șansă!

Cineva: O șansă la ce? Să ne izolăm de lume și să fim conduși de un impostor?

Susținătorul: Măcar e român adevărat! Mai bine un român prost decât un străin deștept!

Cineva: Asta spune tot. Mulțumesc pentru discuție!

Partea a doua și răzbunarea…

(Dialog imaginar: „Putin, Trump și speranțele căliniștilor”)

Scena: Aceeași cafenea de provincie, același decor. Cineva, scepticul, încearcă să pătrundă în mintea călinistă, unde realitatea istorică și politică se împletesc într-un labirint halucinant de speranțe deșarte și conspirații difuze.

Cineva: Ce părere ai despre Putin?

Susținătorul: Un lider adevărat! Apără valorile tradiționale, luptă împotriva globalismului, nu se pleacă în fața nimănui!

Cineva: Nici în fața lui Dumnezeu nu se pleacă. Sau ai uitat cum își bagă popii în pușcărie și își asasinează opozanții?

Susținătorul: Astea sunt minciuni occidentale! Omul ține Rusia unită, și exact asta ne trebuie și nouă.

Cineva: Să fim o dictatură?

Susținătorul: Să fim suverani!

Cineva: Ca Rusia? Unde dacă protestezi împotriva războiului, ajungi la închisoare?

Susținătorul: La noi ar trebui să ajungă la închisoare cei care ne-au vândut străinilor!

Cineva: Și cine hotărăște cine sunt trădătorii? Că la ruși, hotărăște Putin, și după aia mor toți de ciroză fulgerătoare sau „cad de la balcon”.

Susținătorul: Nu înțelegi! Putin vrea o lume multipolară, fără dominația Occidentului! Dacă și noi ne jucăm cărțile bine, putem scăpa de UE și NATO și să avem o poziție de forță, să negociem din putere, nu ca niște slugi!

Cineva: Negociem cu cine? Cu Rusia? Pe ce poziție? Ei sunt invadatorii, noi suntem vecinii lor care nu vrem să fim următorii.

Susținătorul: Putin respectă liderii puternici! Dacă vine Georgescu la putere și iese din NATO, nu ne mai amenință nimeni, ba chiar ne ajută și rușii să ne dezvoltăm!

Cineva: Cum te ajută? Că pe Belarus l-au „ajutat” să devină un satelit fără drept de apel, iar pe Ucraina o ajută să nu mai existe.

Susținătorul: Ucraina e un stat artificial! Georgescu a spus asta clar!

Cineva: Și Putin a spus-o înaintea lui. Cum e că Georgescu „vede clar lucrurile”, dar reușește să repete exact propaganda Kremlinului?

Susținătorul: Nu e propagandă, e adevăr istoric! Ucraina e o construcție a bolșevicilor, nici n-ar trebui să existe!

Cineva: Adică Rusia decide cine trebuie să existe și cine nu? Și nouă ce ne-ar face, dacă tot suntem o „creație a globaliștilor”?

Susținătorul: Noi suntem altceva! Noi suntem daci, suntem suverani!

Cineva: Rușii te-au ținut sub ocupație 45 de ani și acum îi vezi ca frați. Dacă intră peste noi, ce facem? Îi întâmpinăm cu colaci și cu Călin Georgescu la aeroport?

Susținătorul: Nu trebuie să intre peste noi dacă suntem de partea lor!

Cineva: Adică să fim sclavii Moscovei ca să nu fim sclavii Occidentului? Ce alegere măreață!

Susținătorul: Nu înțelegi, ne putem poziționa inteligent! Acum, cu Trump, avem o șansă!

Cineva: Cu Trump?

Susținătorul: Da! Trump nu-i suportă pe globaliști, vrea să scoată SUA din NATO! Dacă Trump revine, americanii nu se vor mai amesteca la noi!

Cineva: Deci speranța ta este că Trump va lăsa Europa de Est descoperită și Putin ne va lua sub aripa lui?

Susținătorul: Nu ne va lua, ne va respecta! Vom fi un stat suveran, în relație de parteneriat cu Rusia și cu alte țări care nu acceptă dictatura globalistă.

Cineva: Cum sunt Iranul și Coreea de Nord?

Susținătorul: Noi nu trebuie să ne uităm la alții, trebuie să ne concentrăm pe noi!

Cineva: Și crezi că CCR, în fața acestor planuri mărețe, va lăsa candidatura lui Georgescu să treacă?

Susținătorul: CCR trebuie să înțeleagă că nu poate merge împotriva unui val istoric!

Cineva: Ce val? O anchetă penală și niște fanatici care speră că Trump și Putin o să ne facă stat suveran?

Susținătorul: CCR trebuie să se teamă de americani, pentru că dacă Trump câștigă, s-ar putea să nu mai aibă spatele asigurat!

Cineva: Deci sperați ca americanii să fie atât de dezinteresați încât să ne lase pradă Rusiei, dar totuși să fie suficient de implicați încât să nu permită CCR să-i interzică lui Georgescu candidatura?

Susținătorul: Exact! Vezi că începi să înțelegi?

Cineva: Nu, încep să înțeleg că realitatea nu are nicio valoare pentru tine. Tu nu vezi fapte, vezi doar ce vrei să crezi.

Susținătorul: Pentru că adevărul e dincolo de aparențe!

Cineva: Nu, adevărul e fix aici, dar tu ai decis că orice se întâmplă e parte dintr-un plan ocult. Dacă Georgescu e blocat, e pentru că se tem de el. Dacă e lăsat să candideze, e pentru că n-au avut curaj să-l oprească. Dacă pierde, a fost furat. Dacă câștigă, e dovada că are dreptate.

Susținătorul: Încep să cred că ai mai mult creier decât pari.

Cineva: Eu încep să cred că tu n-ai nevoie de creier deloc, că ți-ai aranjat deja un răspuns pentru orice.

Susținătorul: Pentru că adevărul nu se negociază!

Cineva: Nici realitatea. Dar cine are timp de realitate când e mai plăcut să te joci de-a profetul și de-a revoluția?

Speranțe zadarnice și iluzii periculoase

Pentru căliniști, orice se întâmplă e o victorie. Dacă Georgescu e exclus, e o conspirație. Dacă rămâne în cursă, e un semn că sistemul cedează. Dacă Trump a revenit la putere, înseamnă că „globalismul se prăbușește” și România va fi liberă. Dacă Trump ar fi pierdut, ar fi fost pentru că „elitele mondiale” și-au băgat coada. Ei nu caută fapte, ci confirmări ale unui scenariu deja scris în mintea lor.

Și, cel mai grav, pentru ei suveranitatea nu înseamnă independență, ci doar un transfer de servitute. Să scapi de Occident ca să te arunci în brațele Moscovei nu e libertate, e doar o trădare îmbrăcată în culorile naționalismului. Iar ei o vor accepta, pentru că, la final, Georgescu nu trebuie să conducă o țară reală – trebuie doar să fie icoana perfectă a unei lumi care nu a existat niciodată.