Francis Wichter, ultimul supraviețuitor al Listei lui Schindler, a murit la 99 ani

Francisco Wichter, ultimul supraviețuitor de pe Lista lui Schindler, a murit la vârsta de 99 de ani la Buenos Aires, a dezvăluit nepotul său Tomás. Decesul s-a petrecut acum o săptămână.

„Vă informez că bunicul meu, care și-a dedicat o mare parte din viață relatării poveștii sale, a încetat din viață. Dacă moartea lui servește la reînvierea poveștii lui, așa să fie”, a scris nepotul său, un jurnalist sportiv, conform lastampa.it.

Feiwel, conform numelui original al lui Wichter, s-a născut în Polonia. A fost unul dintre cei 1.200 de evrei salvați de antreprenorul german Oskar Schindler.

Părinții și cinci frați i-au fost exterminați de naziști. A fost în mai multe lagăre de concentrare și a lucrat în fabrica lui Oskar Schindler, fiind muncitorul cu numărul 371 de pe celebra listă. Când războiul s-a încheiat, s-a mutat în Argentina împreună cu so’ia sa, Hinda, o altă supraviețuitoare a Holocaustului.

„Sunt unul dintre puținii supraviețuitori ai Listei lui Schindler din lume. Din cei aproape o mie trei sute de oameni, mai suntem în viaţă un bărbat care locuiește în Miami și eu, la Buenos Aires. Nu ştiu dacă mai este cineva. Am trăit durerea groaznică, dar și iubire și solidaritate. La 90 de ani dăruiesc altora amintirile mele”, declara Wichter ziarului argentinian Clarín în 2016.

Wichter, povestea vieții lui, spusă în urmă cu 9 ani presei

M-am născut pe 25 iulie 1926 într-un mic sat din Polonia, într-o familie de evrei. Am avut cinci frați: Hanka, Rosa, Zlota, Sara și Elías. Tata lui era cizmar. Trebuia să încep școala pe 1 septembrie. Am vrut să încep școala. Dar era 1939. Hitler mi-a invadat țara Și lumea a intrat în război. În acele zile eram la vârsta la care, conform ritului evreiesc, se celebrează ceremonia Bar Mitzvah. Aveam 13 ani, vârstă la care tinerii devin responsabili pentru propriile acțiuni. În cazul meu, nu doar legea evreiască m-a făcut adult, ci și atrocitatea războiului. Am fost împins fără avertisment într-o maturitate fără întoarcere.

În perioada școlii, Polonia / Foto: https://lasentinella.gelocal.it

Cum a ajuns pe Lista lui Schindler

Oroarea, șansa, dorința de a trăi și intuiția m-au condus în mod ciudat către Lista lui Schindler.

În lagărul de la Plaszow, știam că un antreprenor din Cracovia își închide fabrica din cauza înaintării frontului rus. Mai știam că acesta dorea să deschidă o fabrică de muniție în Brünnlitz, Cehoslovacia. Numele lui era Oskar Schindler.

Prizonierii de la Plaszow erau clasificați ca prelucrători ai metalelor și, împreună cu evreii care lucrau deja pentru el, am fost incluși într-o listă de oameni care aveau să meargă acolo.

Am devenit Lista Schindler: bărbați și femei cărora soarta le-a rezervat un răgaz în mijlocul iadului. În toamna din 1944 am intrat în fabrică. În condițiile tuturor evreilor de atunci: muncă forțată și fără nicio plată. Dar comportamentul lui Oskar Schindler și al soției sale, Emilie, a fost uman.

Nu aveam nume sau haine ale noastre, dar am mâncat bine, nu ne era foame și am fost tratați bine. Aveam mereu încălzire și apă caldă, chiar și în camerele comune în care dormeam. 

Emilie a putut să facă rost de medicamente pentru bolnavi. Nu au fost multe morți, dar când se întâmpla ceva, se ținea o înmormântare noaptea, într-un cimitir catolic, cu minimul de legitimitate a unei ceremonii.

A se oficia o înmormântare, chiar dacă nu era evreiască, ci măcar umană, era reparatorie. M-am oferit voluntar să fac asta ori de câte ori era nevoie. Am fost surprins să descopăr că Emilie a alocat un kilogram în plus de pâine drept plată fiecărui gropar.

Cum a reușit Schindler să scape de control

Un reprezentant al Wehrmachtului, forțele armate ale Germaniei naziste, inspecta periodic producția. Schindler le-a trimis cadouri naziștilor și i-a invitat la cine unde se serveau produse exotice. S-a bazat pe tehnica nazistă pentru a ne salva viețile.

Noi, muncitorii, i-am răspuns, pentru că am vrut să ne salvăm. Cât de mult din acțiunea sa a început ca o afacere și cât de mult ca o întreprindere umanitară nu este ușor de spus. Este clar însă că, la un moment dat, a devenit exclusiv o întreprindere umanitară.

Fabrica trebuia să producă obuze antitanc. În tot acest timp, am produs doar o singură mașină de obuze, care a fost returnată, apropo!

Erau mai mulți oameni în tabără decât locuri de muncă reale. Aveam aproape o mie trei sute de evrei de hrănit și mai erau vreo trei sute de guri de hrănit printre rușii și polonezii care formau personalul plătit al lagărului.

De asemenea, trebuia să fie hrăniți gardienii fabricii naziste, cu o dietă diferită. Totul a venit din banii lui Schindler. Obiectivele sale, în mod clar, au devenit complet separate de aspectul economic.

Cu familia, peste ani / Foto: lasentinella.gelocal.it

Wichter își amintește cum a venit anunţul sfârşitului războiului

La 7 mai 1945, cerul era senin, era primăvară. Se întâmpla ceva ciudat, oamenii rătăceau fără să muncească. 

Oskar a apărut în curte însoțit de Emilie, s-au poziționat pe o mică platformă. Oskar a dat ordin să se pornească radioul. Ne-am oprit în jurul difuzoarelor. Am auzit vocea lui Churchill: Germania s-a predat necondiționat. Al Doilea Război Mondial se terminase.

Oskar ne-a mulțumit pentru efortul depus pentru a-și întreține fabrica, ne-a informat că o închide și că, din acel moment, fiecare dintre noi era liber. Am trecut prin poarta de ieșire cu entuziasm și frică. Am plecat de la Brünnlitz la o săptămână după încheierea războiului.

Aduceri aminte duioase / Foto: lasentinella.gelocal.it