Atenție! Medicamente contrafăcute și vândute sub eticheta Antibiotice Iași

Publicat: 08 mart. 2025, 15:59, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Atenție! Medicamente contrafăcute și vândute sub eticheta Antibiotice Iași

Medicamente și suplimente alimentare contrafăcute sunt vândute online având ca producător menționat ”în mod mincinos” „Laborator Farmaceutic nr. 3 Antibiotice Iași”.

Aceste produse contrafăcute sunt vândute de  persoane care n-au nicio legătură cu profesia de medic. Compania Antibiotice Iași mai avertizează  și asupra riscurilor  asociate cu aceste produse a căror proveniență este necunoscută.

Compania Antibiotice S.A. a fost informată că, în spaţiul public virtual, persoane neidentificate până la această dată, care îşi atribuie în fals calitatea de medic, oferă spre vânzare medicamente/ suplimente alimentare falsificate pe a căror etichetă apare textul “Colagen Proactiv. Conţinut: Colagen hidrolizat de provenienţă animală (rechin) 20g, acid hialuronic, Vitamina C, biotină . Monodoză 25 ml : 1 fl / zi“ . Ca producător este menţionat în mod mincinos “Laborator Farmaceutic nr. 3 Antibiotice Iași”, au precizat reprezentanţii companiei ieşene de medicamente.

Compania Antibiotice S.A. informează publicul consumator, personalul de specialitate medicală, precum și toate persoanele interesate că produsul respectiv este unul falsificat, având o proveniență necunoscută. ”Compoziția și indicațiile terapeutice nu sunt verificate sau certificate de societatea noastră și nu recomandăm sub nicio formă utilizarea produsului în cauză”, subliniază compania.

Antibiotice S.A. anunță că va sesiza organele judiciare competente pentru identificarea persoanelor vinovate și aplicarea sancțiunilor legale.

La ora acutuală, medicamentele contrafăcute reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel global, afectând milioane de oameni și punându-le în pericol viața. Aceste produse falsificate pot fi ineficiente, pot conține ingrediente periculoase sau pot să nu conțină deloc substanțele active necesare tratamentului