Aeronavele MApN au acționat și astăzi pentru stingerea incendiilor (Video)
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/09/incendii-vegetatie-uscata-prahova.jpg)
Ministerul Apărării Naționale (MApN) informează că o aeronavă C-27J Spartan de la Baza 90 Transport Aerian a acționat și duminică pentru stingerea incendiilor de vegetație din județul Caraș-Severin, executând trei misiuni de sprijin pentru pompieri.
În cadrul acestor misiuni, aeronava Spartan a MApN a lansat 15 containere a câte 1.000 de litri de apă fiecare deasupra zonei afectate de incendii.
Acțiunile s-au desfășurat la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, într-un efort de amploare, într-o arie greu accesibilă cu mijloace la sol.
Misiunile vor putea continua și în zilele următoare, în funcție evoluția situației din teren, până la închiderea focarelor, precizează comunicatul transmis de MApN.
O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române a executat și sâmbătă, 8 martie, patru misiuni pentru stingerea incendiilor de pădure din județul Caraș-Severin, folosind peste 20.000 de litri de apă, în total.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat duminică, într-o conferință de presă, că România se confruntă cu o situație gravă la nivel național din cauza mai multor incendii de vegetație uscată și de pădure izbucnite în ultimele zile în mai multe județe ale țării.