Se naște „triumviratul nuclear” al Europei. Noul cancelar al Germaniei vorbește despre o mare coaliție
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/w1900_h1362_x1500_y1076_DPA_bfunk_dpa_5FA0D2003393E76C-658b4df1b7df7331.jpg)
Viitorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, susţine că ar dori discuţii cu Franţa şi cu Marea Britanie despre împărţirea armelor nucleare, dar nu ca un substitut pentru protecţia nucleară oferită de SUA pentru Europa. Merz a afirmat că vrea să formeze o coaliţie până la Paşte, care va fi pe 20 aprilie anul acesta, relatează Reuters.
„Împărţirea armelor nucleare este un subiect despre care trebuie să vorbim. Trebuie să devenim mai puternici împreună în descurajarea nucleară”, a spus el într-un interviu la radio Deutschlandfunk, la o zi după ce a convenit asupra punctelor centrale ale unui acord de coaliţie între partidul său conservator şi partidul social-democrat SPD.
„Ar trebui să vorbim cu ambele ţări (Franţa şi Marea Britanie), întotdeauna şi din perspectiva suplimentării scutului nuclear american, pe care, desigur, dorim să-l vedem menţinut”, a adăugat el.
Germania, din cauza trecutului său din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a angajat la o apărare nonnucleară printr-o serie de tratate internaţionale, dar participă la acordurile NATO de partajare a armelor.
La un summit de joi la Bruxelles, liderii din UE au susţinut planurile de a cheltui mai mult pentru apărare, pe fondul temerilor că Rusia, încurajată de războiul său din Ucraina, ar putea ataca în viitor o ţară din UE şi că Europa nu se mai poate baza pe SUA pentru ajutor.
Poziţia mai dură a lui Merz asupra securităţii şi migraţiei reflectă un peisaj politic în schimbare, în care Alternativa pentru Germania (AfD), partid de extremă dreapta, a crescut şi a devenit a doua formaţiune ca mărime din ţară.
Planurile Germaniei de a înăspri legile privind migraţia nu intră în conflict cu regulile paneuropene de migraţie care urmează să fie introduse de Bruxelles, a spus Merz.
„Vrem solidaritate europeană, dar Germania are, în mod natural, dreptul de a-şi apăra securitatea şi ordinea”, a spus el.
Merz a afirmat că vrea să formeze o coaliţie până la Paşte, care va fi la 20 aprilie, anul acesta.
Merz a spus că va face presiuni pentru ca parlamentul, pe final de mandat, să adopte două pachete financiare majore privind infrastructura şi apărarea, precum şi modificări ale regulilor de împrumut de stat, cunoscute sub numele „frâna datoriei”.
Merz şi SPD au nevoie de sprijin din partea Partidului Verzilor pentru a adopta măsurile, iar Merz a spus sâmbătă că vor avea loc discuţii intense cu Verzii săptămâna viitoare.
„Vom integra măsuri de protecţie a climei în acele pachete”, a afirmat Merz în interviul radio.