Când își depune Elena Lasconi candidatura la prezidențiale. „M-am încălzit, ca să spun așa. Trebuie să continui lupta“

Publicat: 10 mart. 2025, 07:14, de Marian Apipie, în POLITICĂ , ? cititori
Când își depune Elena Lasconi candidatura la prezidențiale. „M-am încălzit, ca să spun așa. Trebuie să continui lupta“

Elena Lasconi pune aceeași placă alegătorilor și se agață de numele lui Ilie Bolojan pentru a-și susține candidatura la prezidențiale. Președinta USR a anunțat duminică seară, printre protestele declanșate după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că își va depune joi dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai și o dă înainte cu numirea lui Bolojan ca premier.

Elena Lasconi vrea cu orice preț să rămână în centrul atenției și susține că își depune candidatura joi. „Faptul că am trecut deja printr-o astfel de competiție anul trecut m-a determinat să fac asta. M-am încălzit, ca să spun așa. Trebuie să continui lupta“ a spus Lasconi, la Digi 24. Ea a reamintit că a susținut o candidatură a președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, pentru prezidențiale, dar că acesta a refuzat, invocând faptul că vrea să își respecte cuvântul dat.

Pe de altă parte, lidera USR a declarat că în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale, îl va propune pe Ilie Bolojan pentru funcția de premier. „Dacă o să ajung președintele României, o să fie premier (Ilie Bolojan – n.r.). Am spus-o și nu a fost doar de dragul campaniei electorale, ci pentru că asta am crezut că e bine pentru România“, a mai spus Lasconi.

Elena Lasconi spune că își depune joi candidatura la prezidențiale

Lidera USR și-a băgat însă alegătorii în ceață când a precizat că partidul l-a susținut pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei și continuă să o facă, în condițiile în care candidatura primarului general al Capitalei a fost validată aseară de BEC. „Nu am nicio înțelegere cu Nicușor Dan, în ce privește alegerile prezidențiale. Noi l-am susținut la Primăria Capitalei și continuăm să o facem. Nu am avut discuții referitoare la candidatură“, a spus Lasconi.

Lidera USR se agață de orice și încearcă parcă să-și atragă și din susținătorii lui Călin Georgescu, după respingerea candidaturii acestuia. Elena Lasconi a afirmat că „persoanele care nu au o condamnare din partea justiției ar trebui lăsate să candideze“, însă, pe de altă parte, ea a remarcat că i-au fost aduse acuzații „foarte grave“ lui Georgescu „peste ele, există doar înaltă trădare“.

Citește și: Crin Antonescu pune capăt „relației“ cu Lasconi! „Să nu mă susțină, să-și vadă de treabă. Nu mă retrag!“