Bust din marmură furat din Arad, recuperat dintr-un anticariat în Austria

Publicat: 10 mart. 2025, 23:03, de Evelin Ceciu, în Culte , ? cititori
Bust din marmură furat din Arad, recuperat dintr-un anticariat în Austria
Bust din marmură descoperit într-un anticariat din Austria, recuperat și readus la Arad. Amplasat ca monument funerar în 1851, bustul rabinului Áron Chorin a fost furat de la mormântul său în 1997 / Foto: Federația Comunităților Evreiești din România / Facebook, cont oficial

Un bust din marmură vechi de 174 de ani, care a fost furat în 1997, a fost descoperit în Austria. Bustul, reprezentând un rabin din Arad, se afla într-un anticariat, informează Adevărul.

Reprezentanţii Comunităţii Evreilor din Arad au anunţat, luni, că s-a reuşit descoperirea şi returnarea bustului rabinului Áron Chorin. Lucrarea din marmură a fost realizată de sculptorul Iacob Guttman şi amplasată în 1851.

„Fusese amplasată unde se află mormântul rabinului, din păcate în 1997 statuia a fost furată şi de atunci nu s-a mai ştiut nimic de ea. A fost găsită în Austria, într-un anticariat”, a declarat Raoul Vizental, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Arad.

El a precizat că lucrarea a fost găsită şi returnată de către un domn care a făcuse cercetări. În urma verificărilor, a aflat că aparţinuse comunităţii evreieşti din Arad. Conform sursei citate, statuia fusese dusă la anticariat, împreună cu alte antichităţi, de un cetăţean italian.

„Din păcate, cine ştie prin câte mâini a fost înainte. Statuia a fost abia acum achiziţionată şi restituită în Arad. Pentru evreii din Arad este un lucru important. Probabil, va fi amplasată în faţa sinagogii”, a declarat Raoul Vizental.

Reprezentanţii Complexului Muzeal Arad au transmis că acesta a fost un caz fericit de obiecte de valoare recuperate. Adesea, ele rămân în colecţii private.

„Federația Comunităților Evreiești din România și Comunitatea Evreilor din Arad își exprimă recunoștința față de domnul dr. Christian Steeb și Consulul Onorific al României în Stiria, Republica Austria, domnul Andreas Graf von Bardeau, pentru implicarea excepțională și eforturile deosebite care au condus la descoperirea și returnarea bustului rabinului Áron Chorin, după o perioadă îndelungată  de la dispariția sa.

Bust din marmură amplasat inițial în 1851, ca monument funerar

Realizat de sculptorul Iacob Guttman și amplasat inițial în 1851, bustul reprezintă atât un obiect de artă cu o valoare istorică, culturală și morală deosebită, dar mai ales un simbol pentru istoria Comunității Evreilor din Arad.

Personalitate marcantă a evreilor neologi din Arad, rabinul Áron Chorin a fost ales Șef Rabin al Comunității în 1789, funcție pe care o va deține până la moartea sa. Sinagoga Neologă din Arad, construită sub îndrumarea sa, continuă să fie o mărturie prin istorie a dedicației și convingerilor sale, deschisă tuturor celor care doresc să îi treacă pragul.

În același timp, Federația Comunităților Evreiești din România și Comunitatea Evreilor din Arad mulțumesc Consulului Onorific al Republicii Austria la Timișoara, domnul Georg Bardeau, pentru respectul acordat față de tradițiile și istoria comunităților evreiești dar și pentru sprijinul constant în facilitarea returnării în siguranță a acestui obiect de patrimoniu iudaic.

Identificarea, retrocedarea și punerea în valoare a tuturor elementelor istorice privind evreii din România este o datorie morală, un act de dreptate pentru memoria comunităților evreiești. Federația Comunităților Evreiești din România va continua să facă tot ceea ce este posibil în acest sens”, a transmis Federația Comunităților Evreiești din România pe Facebook.