Autoritățile au acordat 3.195 autorizații de construire în februarie 2021, 70% pentru zona rurală
În luna februarie 2021 s-au eliberat 3.195 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+24,9%), cu o suprafață utilă totală de 790.237 mp (+20,2%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 70,4% sunt pentru zona rurală.
În luna februarie 2021 se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+637 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+130 autorizaţii), NordEst (+128), Nord-Vest (+111), Vest (+104), Sud-Est (+90), Sud-Vest Oltenia (+82) şi Centru (+13). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-21).
În luna februarie 2021 s-au eliberat 513 autorizaţii de construirea pentru clădiri nerezidenţiale (+34,3%), în suprafaţă utilă totală de 292.770 mp (+2,9%). Comparativ cu luna precedentă, în luna februarie 2021 s-a înregistrat o creştere de 8.159 mp a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale. În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+37.766 mp), Nord-Vest (+30.019), Bucureşti-Ilfov (+11.022), Nord-Est (+6.667) şi Sud-Muntenia (+870). Scăderi s-au înregistrat în : Vest (-57.502 mp), Centru (-10.994) şi SudVest Oltenia (-9.689).
Creștere a numărului de autorizații pentru cădiri rezidențiale și în comparație cu februarie 2020
Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna februarie 2021 s-a înregistrat o scădere (-1,9%) a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale şi o creştere a suprafaței utile totale (57,9%). În profil teritorial, această creştere de (+107.353 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+56.135 mp), Nord-Vest (+36.297), Bucureşti-Ilfov (+29.040), Nord-Est (+9.069) şi Centru (+2.562).
Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-9.606 mp), Vest (-9.341) şi Sud-Vest Oltenia (-6.803).