Amendă de 15.000 lei pentru un fermier care a împrăștiat gunoi pe un teren agricol. Motivul, disconfortul olfactiv

Publicat: 11 mart. 2025, 22:08, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Amendă de 15.000 lei pentru un fermier care a împrăștiat gunoi pe un teren agricol. Motivul, disconfortul olfactiv

Un fermier din comuna Bucov, judeţul Prahova, a fost amendat cu 15.000 de lei pentru poluare olfactivă, după ce a împrăștiat gunoi de la o fermă de berbeci pe un teren agricol fără a-l încorpora în sol, încălcând astfel normele de bune practici agricole.

Potrivit Prefecturii Prahova, echipe mixte ale mai multe instituţii cu atribuţii în domeniu au efectuat controale în localitățile Bucov și Mizil în urma unor sesizări ale cetățenilor.

„În data de 07.03.2025, în data de 08.03.2025, precum și în cursul zilei de astăzi, 11.03.2025, echipele de control formate din reprezentanții Instituției Prefectului, Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, Gărzii de Mediu – Comisariatul Prahova, Direcției de Sănătate Publică Prahova și Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova au verificat, în baza domeniului de competență, sesizări ale cetățenilor cu privire la poluarea mediului înconjurător în localitățile Bucov și Mizil.

Astfel, în comuna Bucov au fost identificate deșeuri de origine animală depozitate neconform, în proximitatea Parcului Memorial Constantin Stere, fapt ce determină o poluare olfactivă de neacceptat pentru locuitorii din zonă. În acest sens, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 15.000 lei de către reprezentanții Gărzii de Mediu – Comisariatul Prahova, fiind totodată dispuse măsuri de remediere”, arată sursa citată de Agerpres.

De cealaltă parte, directoarea Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache, a precizat că sancțiunea a fost aplicată unui fermier care a împrăștiat pe un teren agricol aflat în administrarea societății sale îngrășăminte organice preluate de la o fermă de berbeci în vederea fertilizării terenului.

Fermierul a fost sancționat pentru că nu a luat măsurile adecvate prevăzute în codul bunelor practici agricole, acele îngrășăminte nefiind încorporate în sol.