Nicușor Dan curtează electoratul lui Călin Georgescu și vorbește despre reforma statului

Publicat: 12 mart. 2025, 12:32, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Nicușor Dan curtează electoratul lui Călin Georgescu și vorbește despre reforma statului

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat că are „simpatie” față de electoratul lui Călin Georgescu, precizând că aceștia sunt „în mod legitim nemulțumiți” de politica și administrația din România. Declarația sa vine în contextul în care Curtea Constituțională a României (CCR) a decis marți excluderea lui Călin Georgescu din cursa electorală.

Potrivit lui Nicușor Dan, problemele ridicate de Georgescu, precum inflația, corupția și agricultura, sunt „foarte reale”, însă soluțiile propuse de acesta, cum ar fi naționalizările și ieșirea din NATO, „nu mai sunt în regulă”.

„Eu am o simpatie față de acești oameni, chiar am avut niște interacțiuni pe stradă cu simpatizanți ai lui Călin Georgescu. Sunt oameni în mod legitim nemulțumiți de modul în care s-au făcut politică și administrație în România până acum. Și multe dintre problemele ridicate de Călin Georgescu sunt foarte reale. Când ne ducem în partea de soluții cu naționalizări, ieșirea din NATO și contestarea proprietății private, lucrurile astea nu mai sunt în regulă”, a declarat Nicușor Dan la Digi24.

Reforma statului și atribuțiile prezidențiale

Întrebat dacă un președinte poate reforma statul, Nicușor Dan a subliniat că președintele are pârghii importante în acest sens, menționând atribuțiile privind numirea procurorilor și a procurorilor-șefi, participarea la ședințele Consiliului Superior al Magistraturii, precum și competențele în domeniul serviciilor de informații și desemnarea prim-ministrului.

„Există un echilibru de putere între președinte, Parlament și Guvern, în care opinia președintelui contează”, a explicat Nicușor Dan.

Decizia CCR și anularea alegerilor

Referindu-se la decizia CCR de marți, Nicușor Dan a calificat-o drept „o consecință logică a deciziei din 6 decembrie de anulare a alegerilor”, dar a subliniat că statul român nu a oferit clarificări suficiente privind motivele acestei anulări.

„Opiniile românilor sunt diferite față de această situație. Pe de-o parte, unii susțin că sunt suficiente indicii privind legătura lui Călin Georgescu cu Horațiu Potra, faptul că a costat mult campania declarată ca fiind făcută fără bani. Pe de altă parte, sunt cei care spun că nu există dovezi privind plăți ilegale. Și unii și alții au dreptate, pentru că statul român nu a lămurit în totalitate de ce a anulat alegerile din noiembrie. De aceea ne aflăm în această situație tensionată”, a afirmat Nicușor Dan.

Acesta a reiterat că anularea alegerilor prezidențiale reprezintă un semn de slăbiciune instituțională și că problemele semnalate de CCR „puteau fi prevenite” prin acțiuni ale Autorității Electorale Permanente, serviciilor de informații, parchetului și ANAF.

„Dacă aceste instituții ar fi acționat la timp, nu s-ar fi ajuns la anularea alegerilor. Mai mult, la trei luni după ce s-au întâmplat aceste lucruri, trebuiau oferite clarificări astfel încât toți românii să fie convinși că a fost o măsură corectă”, a adăugat candidatul independent.

Nicușor Dan a concluzionat că instituțiile statului trebuie reformate, în special cele responsabile de organizarea alegerilor, astfel încât să nu mai fie „populate cu oameni de partid reciclați dintr-un domeniu în altul, de la agricultură la rachete nucleare”.