Deputată din Spania, atac la românii care locuiesc ilegal: „Trebuie alungați cu șuturi în fund”

Publicat: 31 mart. 2021, 12:00, de Andreea Borcilă, în Internațional , ? cititori
Deputată din Spania, atac la românii care locuiesc ilegal: „Trebuie alungați cu șuturi în fund”

Macarena Olona, deputata pentru Granada și secretar general al Grupului parlamentar Vox din Congresul Deputaților din Spania, a făcut acuzații dure la adresa românilor care locuiesc fără forme legale, referindu-se la cei din cartierul La Chana din Granada.

Acești politicieni nu au zone românești în cartierele lor, oameni care locuiesc ilegal în case și care generează probleme serioase de conviețuire, așa cum se întâmplă în Chana.

Printre prioritățile noastre se numără zone din Granada, cum ar fi La Chana, pentru că dacă facem o plimbare prin Plaza de la Unidad vedem un cartier complet abandonat: este un loc în care copiii ar trebui să alerge sau persoanele în vârstă ar putea să se odihnească, care după aceea mult efort și atâția ani de plată a impozitelor, astăzi nu au bănci decente unde să poată sta”, a afirmat Macarena Olona, potrivit La Vox de la Galicia, citează Digi24.

Politiciana spune că rezidenții spanioli au părăsit cartierul nemodernizat deoarece imobilele nu aveau nici măcar lifturi, acestea fiind „ocupate progresiv în majoritate de populația românească”. Aceasta a mai precizat că au apărut „depozite ilegale de fier vechi care implică probleme de insalubritate și securitate”, a mai declarat sursa citată.

Citește și: