Cea mai inteligentă maşină lansată vreodată de Mercedes
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/25C0065_125.jpg)
Toate drumurile duc la Roma! Mercedes-Benz a lansat în această săptămână la Villa Miani din Roma, în premieră mondială, noul CLA, considerat cea mai inteligentă și mai eficientă mașină de serie fabricată vreodată de Mercedes-Benz.
CEO-ul Mercedes: Este mașina de un litru pentru era electrică!
„Premiera noului CLA la Roma – un oraș la fel de iconic și atemporal ca Mercedes-Benz – a fost mai mult decât o simplă lansare de mașină. Ea marchează începutul unei noi ere pentru Mercedes-Benz și pentru clienții noștri: CLA va fi cel mai eficient și cel mai inteligent Mercedes pe care l-am fabricat vreodată. Este mașina de un litru pentru era electrică – și, în același timp, va fi disponibilă și ca versiune hibridă extrem de eficientă. Este primul dintr-o serie de noi modele pe care le adăugăm familiei Mercedes-Benz”, a declarat Ola Kaellenius, Chief Executive Officer, Mercedes-Benz Group AG.
Printre personalitățile şi vedetele prezente la lansarea noului CLA s-au numărat Romeo Beckham, Camilla Cabello (foto), Lucien Laviscount, Central Cee, SOMI, ASAP Nast, Peyton List, Jacob Bertrand, Will.i.am, Ice Spice, Colm Dillane, Gustaf Westman, Mimi Keene, Evan Mock, Mustafa the Poet, Daniel Caesar, Kai Isaiah Jamal, Clara Berry, Leo Mandella și mulți alții.
La eveniment, Mercedes-Benz i-a surprins pe invitați cu un spectacol live exclusiv al senzației sud-africane Tyla.
Noul CLA oferă mai mult clienților în fiecare dimensiune: mai mult spațiu, mai mult rafinament, mai mult confort, mai multă inteligență și mai multă eficiență comparativ cu predecesorul său.
Cea mai inteligentă maşină lansată vreodată de Mercedes
Noul CLA este primul vehicul care funcționează în întregime cu sistemul de operare Mercedes-Benz (MB.OS), îmbunătățit cu inteligență artificială.
Noua generație MBUX deschide o nouă lume a experiențelor personalizate și a interacțiunii intuitive între om și vehicul. Este primul sistem din industria auto care integrează atât AI de la Microsoft, cât și de la Google.
În cazul modelului complet electric CLA, arhitectura electrică inovatoare de 800 de volți reduce semnificativ timpul de încărcare; CLA 250+ cu EQ Technology (consum de energie combinat: 14,1-12,2 kWh/100 km | emisii de CO₂ combinate: 0 g/km | Clasa CO₂: A) poate reîncărca până la 325 km în 10 minute.
Autonomia maximă pentru CLA 250+ cu EQ Technology este de până la 792 km.
Mai târziu în acest an, clienții vor putea alege și un model hibrid electrificat de înaltă tehnologie de 48 de volți.