Candidatura lui Victor Ponta, contestată la CCR. E acuzat de tentativă de lovitură de stat

Publicat: 15 mart. 2025, 12:25, de Pavaloiu Andreea, în POLITICĂ , ? cititori
Candidatura lui Victor Ponta, contestată la CCR. E acuzat de tentativă de lovitură de stat

Ședință decisivă la Curtea Constituțională a României pentru cursa pentru Cotroceni. Sunt analizate contestațiile înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre ele îl privește pe Victor Ponta, care este vizat de o acuzație extrem de gravă: tentativă de lovitură de stat.

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la CCR

Judecătorii CCR analizează sâmbătă, 15 martie, contestațiile privind candidaturile la alegerile prezidențiale din luna mai. Printre acestea se numără și contestația la candidatura independentă a lui Victor Ponta. Fostul premier este acuzat că a instrumentat o lovitură de stat, prin faptul că a constituit USL. De asemenea, a fost adusă ca argument și plagierea lucrării sale de doctorat.

Victor Ponta a decis să intre în cursa pentru prezidențiale ca independent. Acest lucru a atras excluderea sa din PSD, după ce, anterior, fostul premier se autosuspendase. Aspirațiile sale pentru Cotroceni i-au atras, de asemenea, demiterea din funcția de consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu la începutul acestui an. Președintele PSD anunțase încă din acel moment că dacă Ponta va candida, nu va mai face parte din PSD.

Miercuri, 12 martie, Victor Ponta s-a prezentat alături de mai mulți susținători ai săi și și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central. În fața jurnaliștilor, a declarat că se așteaptă să fie contestat, mai ales că este considerat „un pericol”.

România este într-o criză fără precedent. Au anulat alegerile și votul românilor din 24 noiembrie, au blocat candidații pe care sistemul nu-i vrea și voi vedea dacă voi fi lăsat să candidez, pentru că probabil sunt considerat un pericol la fel de mare ca alți candidați. Nu trebuie să mergem mai departe doar pe dorința sistemului și a partidelor”, a spus Ponta la ieșirea din sediul BEC.

Vezi și: Cine sunt susținătorii cu greutate din Giurgiu ai lui Victor Ponta

Până acum, Biroul Electoral Central a validat următoarele candidaturi: Nicușor Dan (independent), Crin Antonescu (candidatul Alianței „România înainte”), Elena Lasconi (USR), Victor Ponta (independent) și George Simion (AUR).