Gara din România care îți taie răsuflarea. Are 140 de ani și te face să te simți ca un împărat (VIDEO)

Publicat: 16 mart. 2025, 11:18, de Marian Apipie, în LIFESTYLE , ? cititori
Gara din România care îți taie răsuflarea. Are 140 de ani și te face să te simți ca un împărat (VIDEO)
Gara din România care îți taie răsuflarea. Are 140 de ani și te face să te simți ca un împărat

Este, de departe, cea mai frumoasă stație CFR din România, cu toate că a fost ridicată în urmă cu aproape un secol și jumătate. Chiar dacă nu călătorești cu trenul, nu te poți abține să nu oprești aici, măcar pentru câteva minute, și să admiri capodopera arhitecturală construită în perioada 1878 – 1886 după planurile arhitectului A. D. Serres. Este o reproducere a castelului de vânătoare al împărătesei Maria Terezia a Austriei, din apropierea  Vienei, și încă are un farmec aparte, deși a început să se degradeze o dată cu trecerea anilor. Vestea bună este că din acest an va intra în reabilitare.

Gara din România care îți taie răsuflarea și după 140 de ani se află pe DN6 (E70) Alexandria – Craiova – Timișoara, în stațiunea Băile Herculane. Are porțiuni cu pereți decojiți, nu mai este la fel de plină ca altădată, dar rămâne un loc care te face să te simți ca un împărat din acele vremuri. Clădirea și-a păstrat farmecul în tot acest timp, nu degeaba a și fost declarată în urmă cu mai mulți ani, de către un site de turism international, gara cu cel mai romantic peron din Europa.

Imobil monument istoric, gara din Băile Herculane a fost construită în urmă cu aproape 140 de ani după planurile arhitectului A. D. Serres, fiind o reproducere a castelului de vânătoare al împărătesei Maria Terezia a Austriei. Frumoasa și eleganta clădire a fost ridicată în 8 ani, între 1878 și 1886, sub forma unui pavilion de vânătoare, după o idee a unui membru din familia imperială austriacă și și-a păstrat stilul original până în prezent.

Clădirea centrală a gării este în stil baroc vienez, cu o cupolă maiestuoasă, decagonală și sprijinită în interior pe două coloane. Pe exterior, cupola este acoperită cu țiglă în mai multe culori, alcătuind figuri geometrice unice. La interior, cupola este împodobită cu reprezentări din mitologia romană, dintre care se detașează legendarul erou Hercules.

Gara din România care îți taie răsuflarea. Este flancată cu coloane în stil roman

De-a lungul peronului, clădirea gării din Băile Herculane este flancată cu coloane în stil roman. Coloanele paralele cu linia ferată sunt îmbrăcate de liane, formând o boltă de verdeață care oferă călătorilor o plăcută senzație de armonie cu peisajul din jur: abruptul împădurit al muntelui din apropiere și susurul apei de la confluența râurilor Cerna și Belareca.

Gara este și o mărturie a construcției căii ferate Timișoara – Orșova de către societatea austriacă St.E.G. Primul tronson, Timișoara – Caransebeș (98 km), a fost deschis în anul 1876, iar la al doilea tronson, Caransebeș – Orșova (90,3 km), lucrările au început doi ani mai târziu, în 1878. Anii și-au spus însă cuvântul, iar gara considerată una dintre cele mai frumoase clădiri feroviare din România a ajuns într-o stare avansată de degradare. Vestea bună este că ea va fi restaurată, iar lucrările ar începe chiar din acest an.

Gara din Băile Herculane va fi reabilitată cu 17 milioane de lei. Lucrările vor începe în acest an

Gara monument istoric din Băile Herculane va intra din acest an în plin proces de restaurare și modernizare. După o licidație demarată în 2024 de Regionala de Căi Ferate Timișoara, la care s-au prezentat două asocieri de firme, proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a stației CF Băile Herculane a revenit Asocierii SC GDO MOV Impex SRL – GLB TRANSARK SRL, care a venit cu o ofertă de 17 milioane de lei și o soluție integrată de construcție și proiectare pentru modernizarea gării. Contractul a fost încheiat în 8 august 2024 și are o durată de 86 de luni (9 luni proiectare, 17 luni execuție și 60 de luni perioada de garanție).

Planul de modernizare prevede o reabilitare complexă, având ca obiectiv principal îmbunătățirea condițiilor de exploatare și oferirea de servicii de calitate superioară pentru călători. În prezent, stația Băile Herculane nu îndeplinește standardele de interoperabilitate cerute pentru transportul feroviar modern, prezentând numeroase carențe legate de confort și accesibilitate, după cum se preciza în anunțul de participare la licitație.

Proiectul de modernizare a Gării Băile Herculane este finanțat din fonduri externe nerambursabile (FEN) post aderare – Programe finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), aferent cadrului financiar 2021-2027.

Ce lucrări vor fi executate

Obiectivele contractului atribuit prin licitație sunt restaurarea, reabilitarea clădirii existente (monument istoric), restaurarea elementelor interioare și exterioare originale degradate (picturi inițiale, mozaicuri etc.), ce va fi realizată de către artiști plastici atestați pentru refacerea componentelor artistice. Sala de așteptare va fi amenajată în holul central, ghișeul pentru casa de bilete se va reface după modelul inițial, iar ceasul și scara interioară vor fi restaurate, după cum a precizat SRCF Timișoara.

De asemenea, corpul auxiliar al gării va deveni Centru de Instruire a personalului feroviar, iar fațadele și planșeul din zona de acces vor fi restaurate, ele fiind singurele elemente valoroase conform studiului istoric.

„Modernizarea ansamblului de clădiri din stația Băile Herculane prevede lucrări de restaurare și reconfigurare la interiorul și exteriorul celor două corpuri – clădirea centrală și clădirea auxiliară -, înlocuirea instalațiilor sanitare, termotehnologice și electrice, instalațiilor de detecție și de semnalizare la incendiu, reabilitarea peronului aferent liniei I, dar și facilități pentru persoanele cu dizabilități, în scopul îmbunătățirii condițiilor de exploatare și pentru asigurarea unor servicii moderne publicului călător“, arăta SRCF Timișoara, în documentația proiectului.

Citește și: Cum se descurcă italienii de la WeBuild pe șantierul secțiunii Cornetu – Țigveni a A1 Sibiu – Pitești (VIDEO)