Trei noi candidaturi pentru alegerile prezidențiale. BEC analizează dosarele

Publicat: 16 mart. 2025, 08:45, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Trei noi candidaturi pentru alegerile prezidențiale. BEC analizează dosarele

Alegerile prezidențiale din acest an adaugă noi nume pe lista candidaților, după ce trei persoane și-au depus oficial dosarele de candidatură la Biroul Electoral Central (BEC). Este vorba despre Oana Crețu, reprezentanta Partidului Social-Democrat Unit (PDSU), precum și de doi candidați independenți: Gelu Drăgan și Constantin-Titian Filip.

Cursa la prezidențiale, tot mai strânsă

Informația a fost transmisă de BEC în cursul nopții de sâmbătă spre duminică. Conform procedurii legale, Biroul Electoral Central urmează să analizeze documentația fiecărui candidat pentru a verifica dacă sunt respectate toate condițiile de eligibilitate.

Nu este pentru prima dată când Oana Crețu încearcă să intre în cursa pentru Cotroceni. În noiembrie anul trecut, BEC a respins cererea sa de înregistrare, din motive care nu au fost detaliate public. Cu toate acestea, Crețu revine acum cu un nou dosar de candidatură, încercând să își asigure un loc pe buletinul de vot.

Pe lângă Oana Crețu, scena electorală îi include și pe Gelu Drăgan și Constantin-Titian Filip, ambii candidând ca independenți.

Sâmbătă a fost ultima zi în care cei interesați și-au putut depune dosarele de candidatură pentru scrutinul prezidențial programat în luna mai. BEC a anunțat că a respins cinci candidaturi, aparținând următorilor candidați: Diana Șoșoacă, Vanea Matei, Ispas Paul, Vieru Constantin și Marcu Maria.

În aceeași zi, 15 martie, au fost validate și înregistrate candidaturile lui George Simion, Elena Lasconi, Cristian Terheș, Lavinia Șandru și John Ion Banu. De asemenea, Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), și-a depus dosarul de candidatură și lista cu semnături la sediul Biroului Electoral.

Astfel, cursa pentru Cotroceni se conturează din ce în ce mai clar, urmând ca BEC să finalizeze procesul de verificare și validare a candidaturilor pentru a stabili lista finală a candidaților care vor intra oficial în competiția prezidențială.