23:08 • ACTUALITATE
A patra zi de proteste anti-restricții. Diana Șoșoacă, George Simion și Claudiu Târziu au fost amendați
Pentru a patra zi la rând oamenii au ieșit în stradă pentru a-și scanda nemulțumirile legate de restricțiile împotriva pandemiei de coronavirus.
A patra seară de proteste a fost pașnică. Nu au fost înregistrate evenimente violente majore.
Mulți dintre participanți au fost deja amendați de zilele trecute. În București, Constanța, Brăila, Arad și Oradea au ieșit în stradă cele mai multe persoane.
Cine este vinovat pentru protestele violente
Organizatorii protestului violent de luni seară din București sunt considerați a fi opt lideri care fac parte din AUR.
George Simion, Diana Șoșoacă, senatorul Claudiu Târziu și alți cinci politicieni AUR sunt cei care sunt considerați a fi responsabili de protestele violente de zilele trecute. Ei au fost amendați cu câte 15.000 de lei după ce lucrurile au degenerat, conform Digi24.
Luni noapte, 188 de persoane au fost duse la audieri, iar 12 jandarmi au fost răniți.