Ofițer italian prins în flagrant. Pentru cine spiona
Un ofiţer din cadrul Marinei italiene a fost arestat în flagrant delict de spionaj în favoarea Rusiei. El a fost prins în compania unui ofiţer rus, căruia i-a dat documente „clasificate”.
Potrivit AFP, această operaţiune, realizată sub supervizarea contraspionajului italian şi Statului Major al forţelor armate italiene, ”a vizat un căpitan de fregată din Marina militară şi un ofiţer acreditat la Ambasada Federaţiei ruse, iar amândoi sunt acuzaţi de infracţiuni grave de spionaj şi cu privire la securitatea statului”.
”Intervenţia a avut loc în timpul unei întâlniri clandestine între cei doi bărbaţi, surprinşi în flagrant delict, după cedarea unor documente clasificate de către ofiţerul italian, în schimbul unei sume de bani”, potrivit unui comunicat al diviziei de Carabinieri.
A fost convocat ambasadorul Rusiei la Roma
Ofiţerul italian a fost arestat, însă cazul ofiţerului rus era în curs de examinare, din cauza statutului său diplomatic, se mai precizează în comunicat.
Ministerul italian de externe a anunţat că l-a convocat miercuri pe ambasadorul Rusiei la Roma Serghei Razov.
Pe de altă parte, cazul se alătură celorlalte de acest gen descoperite în ultima perioadă. Din rândul acestor cazuri se remarcă și cel al unui ofiţer francez aflat în post la o bază NATO în Italia, suspectat de faptul că a furnizat documente ultrasensibile serviciilor secrete ruse. El a fost încarcerat în august anul trecut, la Paris.