Lupta pentru păstrarea deșeurilor industriale în UE: oțelarii contra reciclatorilor

Industria siderurgică europeană, aflată într-un declin accentuat, cere Bruxelles-ului măsuri pentru a menține în interiorul UE accesul la fierul vechi. Reciclatorii, care exportă până la 90% din producție, se opun unei astfel de intervenții, argumentând că restricțiile ar afecta grav industria reciclării și competitivitatea economică a blocului comunitar.

Terminalul belgian de fier vechi, aflat la câțiva kilometri sud de Anvers, procesează anual până la 1,5 milioane de tone de metal, suficiente pentru a construi peste un milion de mașini de familie. În contextul creșterii prețurilor la energie și materii prime, producătorii de oțel și aluminiu din UE consideră fierul vechi o resursă vitală pentru a reduce costurile și a rămâne competitivi pe piață, scrie Politico.

Însă o mare parte din acest metal reciclat ajunge în afara UE, fiind transformat în produse finite și reimportat. „Ne împușcăm în picior”, avertizează Aurelio Braconi de la Eurofer, susținând că Europa își alimentează indirect competitorii prin exporturile de materii prime reciclabile.

Impactul deciziilor comerciale globale

Sectorul metalurgic european, deja afectat de costurile ridicate ale energiei, se confruntă acum cu un val de importuri ieftine din Asia, declanșat de majorarea tarifelor la oțel și aluminiu impusă de administrația Trump. UE a reacționat cu propriile măsuri protecționiste, dar presiunea asupra producătorilor rămâne ridicată.

În plus, cererea globală pentru fier vechi a dus la creșterea prețurilor: o tonă de oțel reciclat costă 300 de euro, iar una de aluminiu poate ajunge la 1.800 de euro. Reciclatorii spun că își vând produsele către cei care oferă prețuri mai bune, ceea ce favorizează cumpărătorii din afara Europei, unde costurile energiei și reglementările ecologice sunt mai permisive.

Presiuni pentru intervenția Bruxelles-ului

Lobby-ul industriei grele solicită Comisiei Europene să limiteze exporturile de fier vechi și alte metale strategice, invocând argumente de autonomie economică și reducerea amprentei de carbon. Eurofer și European Aluminium au trimis deja o scrisoare oficială Bruxelles-ului, susținând că „scurgerile de deșeuri” subminează obiectivele de decarbonizare și competitivitate ale UE.

În replică, reciclatorii susțin că problema reală nu este exportul, ci lipsa investițiilor în producția internă. „Dacă fierul vechi este vândut în afara Europei, este pentru că acolo primim cel mai bun preț”, explică un manager de la un terminal de reciclare din Belgia.

Declinul industriei grele europene

În prezent, UE este al treilea producător mondial de oțel, după China și India, generând anual 126 de milioane de tone și susținând peste 2 milioane de locuri de muncă. Însă producția a scăzut cu aproape 20% între 2014 și 2023, pe fondul costurilor ridicate și al cererii interne slăbite. Costul fabricării unei tone de oțel în Europa este cu 11% mai mare decât în SUA și cu 18% mai ridicat decât în China, conform datelor European Round Table for Industry.

Comisia Europeană a lansat recent strategia Clean Industrial Deal, care pune accent pe reciclare și tranziția către o industrie mai verde. De asemenea, Bruxelles-ul analizează posibilitatea limitării exportului unor metale strategice, precum cuprul, litiul și nichelul, însă producătorii cer includerea fierului vechi și aluminiului în această listă.

Un compromis dificil

Unii experți economici avertizează că interzicerea exporturilor nu va rezolva problema declinului industrial, ci doar va afecta reciclarea și inovarea. „Interzicerea exportului de fier vechi nu este soluția pentru creșterea cererii interne de oțel”, susține Heather Grabbe de la think tank-ul Bruegel.

În schimb, reciclatorii subliniază că modelul economic al UE trebuie să fie global, nu protecționist. „Exporturile contribuie la decarbonizarea globală, nu doar europeană”, spune Sangeeth Raja Selvaraju de la London School of Economics.