Ponta: ratarea politică și un proiect prezidențial născut mort

Victor Ponta reapare în lumina reflectoarelor cu un videoclip electoral plin de declarații bombastice și promisiuni aberante. Fostul premier încearcă să se reinventeze ca salvator al națiunii, dar discursul său este presărat cu exagerări grosolane și momente de un teatralism stângaci, stârnind mai degrabă ironii decât entuziasm.

În rândurile ce urmează vom demonta minciunile din mesajul său, vom analiza modul caraghios în care pozează într-un Trump de Dâmbovița, îi vom aminti trădarea vechiului aliat Crin Antonescu și vom arăta de ce candidatura sa actuală la prezidențiale este lipsită de credibilitate.

@victorpontaoficial

I-AM GĂSIT VALIZA LUI IOHANNIS #romaniapeprimulloc #victorponta

♬ sunet original – VictorPontaOficial

Exclusiv

20:34, 17.03.2025 • Puterea Tv

Adrian Câciu: „În spatele lui Nicușor Dan se află un sistem” (VIDEO)

12:56, 16.03.2025 • POLITICĂ

Victor Ponta, contestat la CCR. Un avocat cere eliminarea sa din cursa prezidențială

Minciuni și exagerări rostite cu nonșalanță

De la bun început, Ponta pictează un tablou apocaliptic al României actuale, susținând că „oamenii și-au pierdut încrederea în guvern, președinte, economia merge din ce în ce mai rău”. În realitate, departe de a fi „ca în 2012”, situația economică a țării nu este nici pe departe un dezastru absolut – PIB-ul a continuat să crească moderat în ultimii ani, iar unele reforme au dat roade. Exagerarea sa amintește de retorica alarmistă pe care o folosea și în trecut, când transforma orice inconvenient într-o criză națională pentru a poza în salvator. La fel procedează și acum: amplifică fiecare problemă pentru a se erija în unic soluționator, de parcă românii ar fi uitat că el însuși a fost la butoane și a contribuit la multe dintre problemele pe care le deplânge.

N-a prea fost așa, dragă Victoraș… deși Băsescu merita să plece

Un exemplu strident de manipulare este invocarea referendumului din 2012 pentru demiterea lui Băsescu: „Atunci 90% dintre români au votat… iar referendumul a fost invalidat de CCR”, afirmă el dramatic. Această afirmație este profund înșelătoare – în 2012 prezența la vot a fost doar 46%, iar 87,5% dintre votanți (nu 90% dintre toți românii) au votat pentru demitere, motiv pentru care referendumul nu a întrunit pragul legal și a fost invalidat.

Ponta distorsionează adevărul omițând contextul esențial (prezența insuficientă), încercând să sugereze că voința populară a fost nedrept suprimată. Este o tehnică veche a domniei sale: să croiască realitatea astfel încât să îi servească narațiunii de politician-martir care luptă cu „sistemul nedrept”.

S-a luptat cu Iohannis… pe bune? Nu ne-am prins unde și când a avut loc bătălia

În același stil dezinvolt, Victor Ponta clamează că „de 10 ani am făcut tot ce a ținut de mine să nu îi dezamăgesc” pe cei cinci milioane de români care l-au votat în 2014. Să fim serioși: imediat după ce a pierdut alegerile atunci, Ponta a fugit de responsabilitate, și-a dat demisia din fruntea partidului (în iulie 2015) și a lăsat în urmă un haos politic.

Cei 5 milioane de votanți au fost cu siguranță dezamăgiți, mai ales când Ponta însuși avea să devină protagonistul unor scandaluri (plagiatul dovedit, inculparea penală într-un dosar de corupție) care au șubrezit și mai mult încrederea publicului.

A pretinde acum că nu a dezamăgit pe nimeni ține fie de o amnezie convenabilă, fie de speranța că electoratul suferă de amnezie colectivă. Cert este că realitatea contrazice flagrant fanteziile pe care încearcă Ponta să le vândă în discursul său electoral.

Teatral și stângaci: un spectacol jenant

În videoclipul cu pricina, Victor Ponta adoptă un ton mesianic și un limbaj bombastic, care mai degrabă stârnesc zâmbete decât aplauze. De pildă, fostul premier proclamă cu patos că „Dumnezeu a avut un plan cu mine acum 11 ani: a zis nu ești pregătit acum”, sugerând că însăși divinitatea l-ar fi împiedicat să ajungă președinte în 2014 pentru a-l pregăti abia acum.

Pasajul aduce aminte de predicile televangheliștilor de peste Ocean și sună ridicol în contextul politic românesc. Invocarea providenței pentru propriul eșec transformat în destin măreț este de un teatralism forțat, care insultă inteligența publicului. Ponta uită că românii l-au mai auzit odată, tot cu promisiuni pompoase de mântuire națională – și atunci „planul lui Dumnezeu” n-a inclus decât o înfrângere rușinoasă în turul al doilea.

Încă un Mesia de scara blocului?

În loc să ofere argumente concrete și soluții realiste, Ponta preferă să joace teatrul ieftin al martirului-erou. Îl vedem în videoclip flancat de simboluri naționale, gesticulând emfatic și ridicând tonalitatea vocii în mod artificial în momentele-cheie, poate-poate va smulge vreo emoție electoratului. Din păcate pentru el, efectul este exact invers: se simte falsul.

Se vede de la o poștă că Ponta recită un rol, nu vorbește sincer. Pauzele studiate, vocea gâtuită când își exprimă „șocul” față de situația țării sau „dragostea” față de votanții PSD, toate trădează un calcul rece și o execuție stângace. Momentul în care își etalează „toată dragostea pentru votanții PSD” și pretinde că „a găsit soluția elegantă să nu deranjeze pe colegii din PSD” este de un cinism teatral maxim, având în vedere că tocmai le întoarce spatele și îi acuză că ar fi „orbi” la voința poporului.

De fapt, Ponta joacă prost rolul „omului din popor” care chipurile n-are sprijin de partid și luptă de unul singur. Intenția sa de a crea un moment dramatic – candidatul rebel, cu suflet mare, care sfidează baronii cu avioane private – e subminată de execuția penibilă. Vedem un politician disperat după atenție, care se zbate pe scenă ca un actor mediocru, sperând să smulgă aplauze cu trucuri vechi și ieftine. Rezultatul? Un spectacol jenant, demn de categoria „așa nu” în politica românească.

Asemănări forțate cu Trump: un surogat ieftin și ”coregrafie”… tare slăbuță

În încercarea de a părea anti-sistem și pe placul unui electorat sătul de vechea clasă politică, Victor Ponta a decis să îl copieze pe Donald Trump până la caricatură. Și-a lansat campania sub sloganul „România pe primul loc” inscripționat pe șepci roșii – o traducere fidelă a celebrului „America First” trumpian, completată de accesorii identice (șapcă roșie, cravată roșie) purtate ostentativ.

Transformarea este atât de stângace încât presa a taxat imediat această mimicry: „Când îți comanzi un Trump de pe Temu” a ironizat un canal tv pe burtieră, arătându-l pe Ponta costumat ca Trump și punctând că „Ponta îl copiază pe Trump cu slugărnicie, e incredibil cum își schimbă discursul după ce l-a criticat”.

Într-adevăr, dacă nu l-am cunoaște, aproape că am crede că Victor Viorel Ponta este un personaj de parodie politică – un Trump de Dâmbovița, fabricat la reducere.

Acest mimetism absurd merge dincolo de slogane. Ponta își asumă și postura de victimă a „sistemului corupt”, exact ca fostul președinte american.

Independentul care se bizuie pe votul trădătorilor din PSD

El declară sfidător că nu candidează din partea niciunui partid, sugerând că e un outsider luptând împotriva establishment-ului („românii nu vor vota un candidat care reprezintă partide” clamează el) – o poziționare evident inspirată de retorica anti-partide a lui Trump. Mai mult, Ponta s-a și afișat la Belgrad alături de Donald Trump Jr., postând mândru fotografia și mesajul „#MAGA și #RomâniaPePrimulLoc”, pentru ca apoi să-și prezinte șapca roșie personalizată, identică în stil cu cea a lui Trump.

Toate aceste gesturi arată o dorință aproape obsesivă de asociere cu brandul Trump, ca și cum speră ca puțin din popularitatea populistă a acestuia să se lipească și de el.

Trump măcar e hazliu, câteodată… și e un actor bunicel!

Însă asemănările forțate nu fac decât să evidențieze diferențele stânjenitoare. Ponta nu are charisma sau autenticitatea lui Trump, oricâte șepci ar purta și oricâte sloganuri ar plagia. Ceea ce la Trump era perceput (cel puțin de susținătorii săi) ca spontaneitate și nonconformism, la Ponta apare ca împrumut artificial și ridicol.

Imaginea de mai sus – Ponta cu șapcă roșie – ilustrează perfect situația: încercarea lui Ponta de a copia strălucirea populismului trumpist sfârșește prin a arăta ca o podoabă kitsch și inutilă. Strălucirea falsă nu poate ascunde goliciunea mesajului.

În fond, Ponta nu face decât să recicleze lozinci fără substanță, crezând că ambalajul (o șapcă roșie și niște gesturi teatrale) va păcăli lumea să nu vadă că produsul din interior e expirat.

„Asasinul politic” al lui Crin Antonescu: trădare și oportunism

O ironie majoră a discursului lui Victor Ponta este că acum pozează în unificator al poporului, când de fapt cariera lui este plină de trădări și lovituri pe la spate date propriilor aliați. Cel mai notoriu episod rămâne destrămarea USL în 2014, când Ponta și PSD-ul său l-au lăsat baltă pe Crin Antonescu și PNL, deși inițial făcuseră alianța tocmai pentru a-l susține pe Antonescu la prezidențiale.

Istoria consemnează clar: Uniunea Social-Liberală s-a rupt în februarie 2014, iar Antonescu a fost practic scos din jocul pentru Cotroceni după ce Victor Ponta și-a încălcat promisiunile și a acaparat toată puterea pentru el. Chiar Antonescu o spune răspicat acum, în 2025, când se duelează din nou cu Ponta: „USL s-a rupt din cauza lui (Ponta)”.

Cu alte cuvinte, Ponta a fost groparul politic al lui Crin Antonescu, distrugând alianța și spulberând șansele aliatului său de atunci pentru a-și satisface propria ambiție prezidențială.

Gestul lui Victor Ponta din 2014 a fost echivalentul unui „asasinat” politic. După ce s-a folosit de popularitatea lui Antonescu și de voturile liberalilor ca să ajungă prim-ministru, Ponta nu a ezitat să lovească decisiv exact când Antonescu îi era vulnerabil. PSD, sub conducerea lui, a refuzat numirea lui Klaus Iohannis ca vicepremier (condiția PNL pentru a rămâne în guvern) și a forțat practic ieșirea liberalilor de la guvernare.

”Pacificatorul” – tare, tare ”mândru că e român”…

Apoi Ponta a continuat să pozeze în „pacificator”, declarând ipocrit că „el crede în USL” și că „dacă se rupe USL, se rupe din cauza lui Antonescu”, când de fapt își montase deja aliații contra liderului PNL. Această duplicitară punere în scenă a fost un calcul rece: Ponta voia să-l facă pe Antonescu să pară vinovat de rupere, în timp ce el își pregătea propria candidatură la Președinție.

Mișcarea i-a reușit temporar – Antonescu a fost eliminat din cursă, PNL slăbit, iar Ponta s-a lansat candidat în 2014 – însă prețul a fost distrugerea oricărei încrederi în cuvântul său. Cine l-ar mai putea crede acum pe Victor Ponta când vorbește despre „datoria de a convinge electoratul” sau despre „unitatea românilor”, știind că în trecut nu a ezitat să-și înjunghie pe la spate partenerii politici pentru avantaj personal?

Acest episod al „asasinării” USL de către Ponta relevă un pattern de oportunism feroce. Astăzi, el încearcă să se reinventeze ca independent fără partid tocmai pentru că și-a devorat toți aliații și și-a ars punțile în politică. Trădarea lui Antonescu a fost începutul sfârșitului pentru credibilitatea sa: l-a marcat definitiv ca politician dispus să calce peste cadavre politice pentru interes propriu. Oricâte lacrimi de crocodil ar vărsa acum în interviuri despre „datoria față de electorat”, istoria nu se poate rescrie – și ea ne spune că Victor Ponta și-a eliminat aliatul fără scrupule, punându-și ambiția înaintea oricărei valori sau loialități.

Candidatură fără credibilitate – un viitor politic inexistent

Având în vedere cele de mai sus, candidatura actuală a lui Victor Ponta la Președinție apare ca un ultim zvâcnet disperat al unui politician rămas fără public și fără credibilitate. După ce a fost nevoit să demisioneze din funcția de premier în 2015 sub spectrul protestelor și al acuzațiilor de corupție, după ce și-a văzut reputația făcută praf de scandalul de plagiat (el însuși a trebuit să renunțe la titlul de doctor pentru că teza i-a fost dovedită drept plagiat grosolan), Ponta a petrecut ani buni în exil politic. A încercat să revină cu un partiduleț propriu (Pro România), a cochetat cu diverse alianțe de conjunctură, doar-doar va mai rămâne relevant. Nimic nu a prins rădăcini – toți coechipierii politici l-au părăsit, iar electoratul l-a uitat treptat. Fostul „delfin” al PSD s-a trezit pe cont propriu, fără mașinăria de partid care să-l propulseze. Iar acum, în 2025, se agață de ultima șansă: o candidatură independentă, sperând să capitalizeze pe nemulțumirea generală. Doar că nimeni nu-l mai ia în serios.

Iar vii, mă, fără bască?

În lumea civilizată, un politician cu istoria lui Ponta nici nu ar mai fi îndrăznit să candideze, darămite să se prezinte drept opțiune „curată”. Vorbim despre un om care a fost etichetat drept plagiator dovedit de comisii academice, care a fost inculpat penal (chiar dacă ulterior achitat, rămâne pata morală a faptelor pentru care a fost trimis în judecată), și care a mințit în repetate rânduri publicul. Publicația Times Higher Education nota plastic că Ponta are o „istorie sordidă de fraudă academică” și că el consideră că acest trecut nu ar trebui să-l împiedice să candideze.

Problema este că, deși legal poate candida, moralmente el pornește cu un handicap enorm. Cum să ceri votul românilor pentru cea mai înaltă funcție în stat când tu însuți ai arătat un dispreț profund față de reguli (plagiindu-ți doctoratul și apoi renunțând la el ca să scapi de rușine) și față de lege (sfidând DNA-ul până ce ai fost forțat să pleci)?

Credibilitatea lui Victor Ponta este zero…

… indiferent câte discursuri pompoase își scrie singur.

Chiar și propriul său fost partid, PSD, îl privește acum ca pe un accident politic tolerat din politețe. Liderii social-democrați au subliniat că Ponta „s-a autoexclus de mult” din PSD și că șansele lui la alegeri sunt infime. Unul dintre ei, Radu Oprea, îl compară cu Mircea Geoană (alt fost lider PSD care a încercat să candideze pe cont propriu) și estimează că Ponta va lua „5%”, dacă va lua și atât.

Cu alte cuvinte, nimeni nu-i dă vreo șansă reală. Ponta se încăpățânează să candideze într-o cursă în care nu-l mai urmează aproape nimeni, bazându-se probabil pe amintirea vechilor sale voturi din 2014. Dar acele voturi au dispărut demult: electoratul PSD are acum alt favorit, iar restul populației fie a uitat de el, fie îl percepe negativ. În plus, candidatura lui Ponta a fost umbrită și de probleme de ordin legal – contestații la CCR privind dubla cetățenie (el obținuse cetățenie sârbă, fapt ce a ridicat semne de întrebare dacă e eligibil să devină președinte) au pus sub semnul întrebării dreptul lui de a candida.

Impostura fără sfârșit

A trecut de obstacolul juridic, dar stigmatul de impostor rămâne: un fost premier care a jurat credință altei țări pentru propriul beneficiu (oricare ar fi fost motivația cetățeniei sârbe) acum pretinde că vrea să conducă România „pe primul loc”.

Cât tupeu îți trebuie ca după ce ți-ai bătut joc de prestigul funcției publice în atâtea feluri, să ceri din nou încrederea românilor?

Victor Ponta este un candidat fără viitor politic.

Videoclipul său electoral, cu toate minciunile, fandoselile și imitațiile grotești, nu a făcut decât să confirme ceea ce era deja evident: Ponta și-a irosit de mult șansa și credibilitatea. Astăzi, el apare ca o umbră a politicianului de odinioară, încercând disperat să reaprindă flacăra populismului care cândva l-a adus aproape de vârful puterii. Dar acea flacără s-a stins. În locul ei, Victor Ponta nu ne oferă decât fum și oglinzi – trucuri ieftine care nu mai păcălesc pe nimeni.

România merită mai mult decât un actor politic reciclat și lipsit de onestitate. Iar electoratul, tot mai matur, va ști să discearnă între un lider autentic și un imitator fără credibilitate, trimițându-l pe Victor Ponta acolo unde îi este locul: înapoi în anonimatul politic pe care și l-a câștigat prin propriile greșeli.