Nicuşor Dan recunoaşte că şi-a angajat o echipă să-l promoveze pe TiTok ca pe Georgescu
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/nicusor-dan-tiktok.jpeg)
Nicușor Dan urmează exemplul campaniei de succes desfăşurată, anul trecut, pe TikTok de candidatul prorus Călin Georgescu.
„Mai trimit câte o inimioară, câte un like”
Dan spune că pe Tiktok abordează subiecte „uşoare sau foarte uşoare”.
„Am învăţat că pe TikTok trebuie să faci nişte filme într-un anumit fel, să ai bucăţele foarte mici, care să dea o imagine de dinamism, să te duci şi pe subiecte mai uşoare, pentru că TikTok este şi informaţie, dar este şi divertisment. Şi am angajat o echipă de TikTok care, iată că se descurcă foarte bine. Încercăm să vorbim şi pe subiecte uşoare sau foarte uşoare, cum ar fi să mă tund, şi în felul ăsta, alternând uşor cu serios, am avut o creştere”, a declarat Nicuşor Dan la Digi24, potrivit news.ro.
El a precizat că sunt foarte mulţi voluntari.
„Eu încă de acum două luni am spus că aceasta va fi o campanie a oamenilor, a voluntarilor, în care aparatele de partid vor conta mai puţin. Sunt foarte mulţi oameni reali, cu carne şi oase, care retransmit anumite mesaje şi atunci se creează un bulgăre şi atunci algoritmul vede că e un interes şi îl promovează şi la mai mulţi oameni”, a spus el.
Întrebat dacă apelează la microinfluenceri, Nicuşor Dan a arătat că ”echipa sa de TikTok i-a semnalat nişte oameni care sunt foarte populari, care au 400 de mii, 500 de mii de urmăritori, care din proprie iniţiativă îi mai trimit câte o inimioară, câte un like”.
„Pentru că multă lume foloseşte TikTok, şi pentru informaţie şi pentru divertisment, cred că TikTok-ul va avea un rol important. Eu lucrez din 2011 la pagina de Facebook, unde de-a lungul timpului am şi sponsorizat, ştiţi că pe TikTok nu se sponsorizează. De-a lungul timpului am şi sponsorizat, am ajuns să avem 300 de mii de urmăritori, numai că avem urmărire mult mai multă pe TikTok decât pe Facebook”, a precizat primarul Capitalei.
El a subliniat, despre Călin Georgescu, că „e dovedit că s-au plătit microinfluenceri, că a existat o tehnologie care să păcălească algoritmul TikTok şi, pentru o supraexpunere politică, cum a avut domnia sa, politica TikTok ar fi spus ca oamenii, partea umană a TikTok să intervină şi să limiteze, aşa cum a făcut la alţi politicieni care au făcut publicitate în acelaşi timp şi n-au intervenit”, a explicat Nicuşor Dan.
Primarul Capitalei a mai spus că echipa care se ocupă de Tik Tok este formată din patru persoane.
„Sunt două fete cu ideile şi doi băieţi cu filmatul şi cu montatul. Şi ei reuşesc să facă două sau trei filme pe zi, de 30 de secunde. Şi avem şi un canal. Am făcut o publicitate tot pe TikTok pentru un număr de WhatsApp şi pe numărul ăla de WhatsApp ne scriu mulţi oameni şi există o echipă de 3-4 persoane care face corespondenţa. Deci asta este toată echipa de TikTok pe care o am”, a explicat primarul.
Despre costurile acestei campanii de TikTok, Nicuşor Dan a spus că este „de ordinul 10 sau 15 mii de euro, doar munca acestei echipe”.