Noua versiune a acordului privind resursele urmărește să scoată Europa din Ucraina

Publicat: 28 mart. 2025, 10:11, de Nitulescu Gabriel, în Internațional , ? cititori
Noua versiune a acordului privind resursele urmărește să scoată Europa din Ucraina

Statele Unite ale Americii pun presiune asupra Ucrainei pentru semnarea unei noi versiuni a acordului privind resursele minerale, potrivit unor onor documente obținute de Financial Times și Bloomberg. Noul proiect extinde semnificativ aria de acoperire față de acordul anterior, vizând nu doar mineralele, ci și petrolul, gazele naturale și infrastructura energetică esențială a Ucrainei.

Acordul propus de administrație Trump prevede crearea unui fond mutual de investire, gestionat de un consiliu de supraveghere care ar deține controlul majoritar. Trei din cei cinci membri ai acestui consiliu ar fi numiți de Washington, oferindu-le americanilor drept de veto asupra tuturor deciziilor.

Ucraina, între parteneriat și pierderea suveranității economice

Oficialii ucraineni și-au exprimat nemulțumirea față de noul acord, pe care l-au descris ca fiind „nedrept”, „jaf” și chiar „tâlhăresc”. Potrivit declarațiilor obținute de Financial Times, Kievul se teme că implementarea acestor prevederi ar putea submina suveranitatea țării, ar transfera profiturile în străinătate și ar adânci dependența de Statele Unite.

Documentul nu oferă Ucrainei nicio garanție de securitate în schimbul concesiilor economice. În plus, veniturile obținute din proiectele de extracție și din utilizarea infrastructurii vor fi convertite în valoare și transferate în afara țării. SUA ar beneficia de redevențe înaintea Ucrainei și ar primi un adaos de 4% la profituri, justificând acest lucru prin sprijinul acordat după invazia rusă din 2022.

Condiții preferențiale pentru SUA: acces exclusiv și drepturi de veto

Administrația Trump solicită introducerea unui „drept de prim refuz” pentru toate proiectele de investiții în minerit și infrastructură, ceea ce ar exclude în practică actorii europeni de pe piața ucraineană. Potrivit Bloomberg , acest acord ar marca o expansiune economică fără precedent a SUA în regiune și ar avea scopul de a reduce influența Europei asupra Ucrainei.

Proiectul de acord conține o clauză care obligă guvernul ucrainean să trimită toate proiectele de investiții către fond pentru aprobare. Proiectele respinse nu pot fi oferite altor părți în condiții mai avantajoase timp de cel puțin un an. În plus, Ucraina nu va putea vinde resurse naturale unor „concurenți strategici” ai Statelor Unite.

Reacții și negocieri în curs SUA-Ucraina

Deși secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a declarat că acordul ar putea fi semnat în zilele următoare, acest lucru este puțin probabil. Autoritățile de la Kiev au angajat consilieri juridici pentru a analiza documentul și intenționează să formuleze o contra-propunere în perioada imediat următoare.

Noua propunere americană vine după eșecul semnării unui acord precedent în februarie 2025, când o ceartă în Biroul Oval între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și oficiali americani au dus la anularea semnării. Acordul anterior prevedea o împărțire egală a profiturilor din extracția resurselor și nu includea clauze privind veto-ul SUA sau accesul exclusiv la infrastructura energetică.

Resursele Ucrainei, între interes național și presiuni internaționale

Documentul revizuit acoperă un spectru larg de resurse și infrastructură: drumuri, căi ferate, porturi, conducte și unități de procesare. În plus, chiar dacă actualul acord nu include expres controlul asupra infrastructurii nucleare, oficialii ucraineni se tem că acest subiect ar putea apărea în negocierile viitoare.

Administrația americană justifică alegerea prin ajutorul militar și financiar oferit Ucrainei în timpul conflictului cu Rusia, însă criticii spun că noile condiții riscă să transforme parteneriatul într-o relație dezechilibrată. Dincolo de implicații economice, acordul ar putea genera efecte geopolitice semnificative, afectând relațiile Ucrainei atât cu Statele Unite, cât și cu Uniunea Europeană.