Vloggerul Selly nu va mai avea emisiune la Prima Tv: „Nu mă mai regăseam în acest show”
Vloggerul Andrei Șelaru (Selly) a renunțat la colaborarea cu Prima Tv, acolo unde își prezenta propria emisiune de noapte, „Shelly Show”.
Prima TV a difuzat 13 ediții Selly Show în cele patru luni de colaborare, scrie Paginademedia.ro. Audiența a fost în jur de 80.000 de români la TV, iar vârful a fost atins de Crăciun, unde au vizionat 260.000 de persoane.
„A fost decizia mea și numai a mea să nu mai realizez emisiunea la Prima TV. Nu mă mai regăseam în acest show. Am realizat că poate nu este momentul, chiar dacă eu mi-am dorit dintotdeauna să fac o astfel de emisiune. Poate sunt prea tânăr pentru un astfel de format.
Partenerii de la Prima TV au fost extraordinari, am învățat mult de acolo, dar am realizat că sunt cel mai bine în elementul meu pe vlog. Când sunt în platou, la costum, cu toate rigorile din televiziunea, cred că nu mai am aceleași performanțe și cred că asta s-a văzut și în cifre.
A fost cea mai bună decizie să ne oprim și să ne asumăm. Nu consider că a fost un eșec, pentru că am învățat multe în această perioadă: ce este o emisiune TV, cum se face, cum se lucrează cu foarte mulți oameni în același timp. Sunt însă mult mai în elementul meu în online.
Încercarea de a face o emisiune pentru două canale media diferite nu a fost una reușită, dar mă bucur că măcar am încercat. Ar fi fost poate nevoie de cel puțin doi ani pentru a avea succes. Este greu să comunici și pentru un om de 35 de ani și pentru un adolescent de 15 ani în același timp. Sunt puține formate care pot face asta. Eu sunt mândru de ce am realizat, de exemplu pe partea de început a emisiunii.
Lăsând la o parte zona de venituri, de profit, de cifre, am tras linie și am realizat că este mai bine pe online. Acolo sunt în elementul meu, făcând vlogging și cred că va fi și în următorii ani. Poate dacă aveam 30 de ani altfel ar fi fost rezultatul cu acest proiect, dar acum, chiar dacă a fost unul dintre visurile mele, mi-am dat seama că nu mă regăsesc.
Să faci un show TV nu se compară cu ceea ce faci pentru un vlog. Am luat decizia aceasta înainte de ziua mea, nu are nicio legătură cu petrecerea”, a răspuns vloggerul într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Paginademedia.ro.
Citește și:
- Selly: „Ei ascultă manele și sunt copii foarte inteligenți. E ireal câtă ipocrizie există în țara asta”
- Selly a primit amendă de ziua sa. Vloggerul, sancționat pentru nerespectarea regulilor
- Selly la 20 de ani: Petrecere cu prietenii și cu Tzancă Uraganu (Video)
- Selly a dat în judecată România TV și cere 100.000 de euro daune