Încă o victimă sechestrată de polițiștii care au torturat doi bărbați anul trecut: „Din drogată și bețivă nu m-au scos timp de două ore”
O altă victimă a fost sechestrată și batjocorită de polițiștii Secției 16 din Sectorul 4 al Capitalei, aceeiași care au torturat doi bărbați în toamna anului trecut.
Ruxandra Vasile a povestit într-un interviu pentru Libertatea.ro că a fost singură atunci când polițiștii au încătușat-o și au mai chemat alte echipaje de la Secția de Poliție nr. 16.
„Discuția a avut loc pe carosabil. Polițistul a oprit în momentul în care eu am parcat mașina. El a parcat, mi-a cerut să mă identific și nu am avut buletinul la mine. Am întrebat dacă pot să mă duc sus să i-l aduc, moment în care a sărit la mine și am început să ne luptăm. Nici măcar nu mi-a spus, putea să îmi spună că vrea să îmi pună cătușele. Nu eram nebună să mă opun Poliției.
Efectiv luptam pentru libertatea mea, nu îmi dădeam seama ce vrea de la mine, să mă violeze sau ce voia. Abia când a avut dialogul cu colegul lui și a spus să îmi pună cătușele mi-am dat seama că vrea să îmi pună cătușele.
Nu am înțeles de ce. Eram o femeie singură, îmbrăcată într-o rochie, care venea de la o nuntă. Nu băusem, nu nimic. Era ora 1 noaptea. Mi-au spus ca sunt drogată. Din drogată, bețivă și zdreanță nu m-au scos timp de două ore. Oricum, în seara aceea au fost foarte mulți, au venit vreo 8 echipaje de Poliție de la Secția 16. Ditamai cordonul de mașini pentru o femeie singură?!”, a explicat femeia.
Victima a povestit că a stat sechestrată două ore în mașina poliției și că i-au luat telefonul și geanta
„Nu am putut să ies din mașina poliției să dau un telefon sau să sun la 112. Am făcut plângere la Circa 16, apoi m-au direcționat către Circa 14. Am făcut plângere la Circa 16 și acolo a rămas, de atunci nu m-a mai contactat nimeni”, a mai continuat femeia.
Avocatul Adrian Cuculis, reprezentantul legal al femeii, spune că plângerea nu a fost soluţionată: „De doi ani, dosarul zace în sertare la Secția 14, asta după ce dosarul a fost preluat de Secția 16”.
În certificatul medico-legal, INML scrie că femeia prezintă echimoze pe ambele brațe, „leziuni traumatice care s-au putut produce prin comprimare manuală și comprimare cu corp dur. Pot data din 16.09.2019”. Certificatul mai precizează că „necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale”, mai scriu jurnaliștii de la Libertatea.
Mesajul transmis de poliție
„Persoana, conducător auto, ar fi pătruns pe o stradă, dintr-o direcție semnalizată cu indicatorul «acces interzis»”, iar când polițiștii i-au solicitat documentele, „aceasta nu le-a putut prezenta și ar fi avut un comportament recalcitrant”, se arată în comunicatul Poliției, care a precizat că Ruxandra Vasile a fost testată și cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost zero.
În cauză sunt efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, abuz în serviciu și lipsire de libertate în mod ilegal, mai arată comunicatul Poliției.
Al doilea bărbat torturat de polițiști a murit la câteva săptămâni distanță după ce prima victimă a decedat
Al doilea bărbat care ar fost luat de pe stradă de mai mulți agenți de poliție din Capitală anul trecut și dus la marginea orașului, acolo unde ar fi fost torturat, a fost găsit mort în locuința unui cunoscut.
În urmă cu aproape trei săptămâni, a murit prima victimă implicată în cazul de tortură ce a dus la inculparea a nouă agenți de poliție, între care și un lider de sindicat, potrivit Știrilor Protv.
Aceștia au fost acuzaţi că au bătut în septembrie, anul trecut, doi tineri în zona Eroii Revoluţiei
Alţi trei agenţi au fost plasaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, iar faţă de unul nu a fost luată nicio măsură preventivă. În acest caz, procurorii Parchetului Capitalei au pus sub acuzare nouă poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tortură.
În septembrie 2020, doi tineri au reclamat faptul că au fost bătuţi de poliţişti în zona Eroii Revoluţiei din Capitală, după ce le-au atras atenţia agenţilor că nu poartă mască de protecţie şi dau amenzi fără temei, transmite Agerpres.