Cinci minore de la un centru de plasament din Botoșani au dispărut în condiții suspecte

Publicat: 04 apr. 2021, 16:00, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Cinci minore de la un centru de plasament din Botoșani au dispărut în condiții suspecte

Cinci adolescente cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani au dispărut din centrul de plasament din Botoșani în care locuiau.

Poliţiştii din Botoşani cer sprijinul cetățenilor pentru găsirea celor cinci minore.

Fetele locuiau într-un centru de plasament din municipiul Dorohoi. Toate cele cinci adolescente ar fi primit învoire pentru câteva ore, însă nu s-au mai întors în centru.

Reprezentanţii unităţii din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au sesizat Poliţia.

„Minorele au avut plecări repetate din centrul de plasament şi în trecut, fiind identificate de fiecare data atât pe raza municipiului Dorohoi, cât şi în municipiul Botoşani”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu, conform Agerpres.

Fetele date dispărute sunt: Florentina Cobzariu (de 16 ani), Ana Maria Pandel (15 ani), Ionela Viciriuc (17 ani), Florentina Viciriuc (16 ani) şi Denisa Ungureanu (13 ani).