Modificări în legislația privind companiile de stat: ce nu mai pot fi membrii consiliilor de administrație

Publicat: 08 apr. 2025, 20:43, de Nitulescu Gabriel, în ECONOMIE , ? cititori
Modificări în legislația privind companiile de stat: ce nu mai pot fi membrii consiliilor de administrație

Guvernul României a adoptat marți, prin ordonanță de urgență, o serie de modificări importante la Ordonanța de Urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Noile reglementări, elaborate în acord cu cerințele Comisiei Europene, vizează creșterea transparenței, profesionalizarea managementului și reducerea dependenței companiilor de stat față de subvențiile bugetare.

Selecția transparentă și reguli mai stricte împotriva conflictelor de interese

Una dintre cele mai importante modificări este impunerea unor criterii clare de selecție pentru membrii consiliilor de administrație și supraveghere.

Potrivit noilor reguli, membrii comisiilor de selecție nu pot avea raporturi juridice de coordonare sau subordonare cu candidații. În caz contrar, vor fi înlocuiți de conducătorul autorităților publice tutelare. Aceste prevederi au rolul de a preveni situații de incompatibilitate și de a asigura un proces echitabil de recrutare.

Cerințe ridicate de calificare pentru conducerea AMEPIP și CA

Noile reglementări introduc cerințe educaționale și profesionale stricte pentru conducătorii Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), precum și pentru membrii consiliilor de administrație. Președintele și vicepreședinții AMEPIP trebuie să aibă diplomă de licență și cel puțin 10 ani de experiență în domenii relevante, dintre care minimum 7 ani în funcții de conducere.

Pentru membrii CA sau CS, este necesară o experiență de minimum 7 ani în domenii precum inginerie, economie, drept sau activități respective, scrie Agerpres.

Separarea funcțiilor: administratorii nu pot fi și salariați

Pentru a evita conflictele de interese, ordonanța stipulează că membrii consiliilor de administrație nu pot fi și angajați ai întreprinderii de stat. Dacă un salariat este desemnat ca administrator, contractul său de muncă se suspendă pe durata mandatului.

În cazul în care un membru încheiat mandatul, selecția pentru înlocuirea se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare la momentul încetării.

Egalitate de gen și prioritate pentru genul subreprezentat

Un aspect nou al reglementărilor este introducerea unei priorități pentru candidații aparținând genului subreprezentat, în caz de egalitate de punctaj. Mai mult, se urmărește ca cel puțin o treime dintre membrii consiliilor de administrație să aparțină genului subreprezentat, în măsura în care acest lucru nu afectează clasamentul.

Numiri provizorii și remunerație legată de performanță

Numirea directorilor provizorii intră, de acum, în atribuțiile consiliilor de administrație sau supraveghere din companiile de stat. Pentru a încuraja performanța managerială, sistemul de remunerare a directoratului va include atât o componentă fixă, cât și una variabilă. Componenta variabilă va fi revizuită anuală și va depinde de atingerea obiectivelor stabilitate prin planul de administrare și indicatorii-cheie de performanță (KPI), stabilitatea Adunării Generale a Acționarilor.

Aceste KPI-uri vor fi incluse în contractele de mandat, și companiile publice vor trebui să publice rapoarte trimestriale privind îndeplinirea acestor obiective, prin intermediul AMEPIP.

Termene clare pentru selecție și criterii pentru întreprinderile publice monitorizate

Selecția membrilor consiliilor de administrație sau supraveghere trebuie finalizată în cel mult 150 de zile ale deciziei Adunării Generale a Acționarilor. AMEPIP va emite aviz conform sau va dispune măsuri de remediere pentru întreprinderile care să îndeplinească criteriile: o cifră de afaceri anuală de peste 7,3 milioane euro (echivalent în lei) și un număr minim de 50 de angajați.

Reglementările se extind și asupra ocoalelor silvice

O altă noutate importantă este eliminarea excepției care permitea ocoalelor silvice să nu aplice prevederile în domeniul guvernanței corporative. Astfel, și aceste entități vor fi supuse noilor reguli, în contextul în care excepțiile sunt acum definite în mod limitativ.

Raportarea anuală – termen prelungit pentru o mai bună analiză

Termenul pentru elaborarea raportului anual al AMEPIP privind întreprinderile publice a fost extins până la 30 septembrie al anului următor celui de raportare, în loc de 30 mai. Schimbarea este justificată prin necesitatea colectării și prelucrării eficiente a datelor.