Mai mulţi bani pentru românii care îşi împăduresc terenurile. Cât vor încasa anual

Publicat: 10 apr. 2025, 10:52, de Ionut Jifcu, în Mediu , ? cititori
Mai mulţi bani pentru românii care îşi împăduresc terenurile. Cât vor încasa anual
sursa foto: primaimpadurire.ro

Prima anuală pe care Ministerul Mediului o acordă românilor care îşi împăduresc terenurile a crescut, anunţă ministrul Mircea Fechet.

Mai mulţi bani pentru împădurire

Prima este acordată printr-un program finanţat prin  Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi a fost majorată cu 184 de euro. Banii vin anual, timp de 20 de ani.

„Am promis, ne ținem de cuvânt! Am crescut prima anuală pe care o acordăm românilor care își împăduresc terenurile de la 456 euro la 640 euro / hectar.

De astăzi, toți cei care au plantat sau își propun să planteze arbori, prin programul finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), beneficiază anual de 184 euro în plus la hectarul împădurit, în urma aprobării – în ședința de guvern – a propunerii de majorare pe care am făcut-o.

Plătim aceste prime timp de 20 ani, începând din anul înființării plantației, pentru rolul pe care îl are pădurea nou înființată în fixarea și stocarea carbonului din atmosferă“, a transmis Mircea Fechet, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a adăugat că majorarea cu 40% a sprijinului financiar pentru împăduriri va încuraja proprietarii de terenuri să acceseze programul național de împădurire, contribuind astfel la combaterea deșertificării, în special în zone vulnerabile precum Sahara Olteniei.

„Sunt convins că majorarea cu 40% a acestui sprijin va impulsiona proprietarii de terenuri să acceseze programul, care rămâne deschis până în ianuarie 2026, și să împădurească noi suprafețe, inclusiv în zonele vulnerabile, acolo unde plantările pot stopa degradarea terenurilor, cum este Sahara Olteniei.

Prin PNRR, avem bugete consistente pentru împăduriri și reîmpăduriri, de peste 425 milioane euro, iar la Ministerul Mediului sunt 691 contracte semnate pentru mai mult de 9.300 hectare, în condițiile în care, ca ministru, am preluat în 2023 o suprafață plantată de aproape 100 hectare.

Fiecare dintre măsurile pe care continuăm să le luăm pentru a crește suprafața de pădure din țară reprezintă un instrument de luptă împotriva schimbărilor climatice și a deșertificării.

Din acest motiv, avem în vedere ca, în următorii ani, programul de împăduriri să țintească zonele expuse la aridizare și deșertificare, și să vină în sprijinul agriculturii, prin realizarea de perdele forestiere pe terenurile agricole“, a conchis Mircea Fechet.