Român, arestat ca șef al unei rețele de spionaj în Marea Britanie. Pentru cine lucra el

Publicat: 10 apr. 2025, 21:58, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Internațional , ? cititori
Român, arestat ca șef al unei rețele de spionaj în Marea Britanie. Pentru cine lucra el
Foto: express.co.uk>Vassia Barba

Un român a fost arestat în Marea Britanie pentru că a ajutat un serviciu de spionaj străin. El este suspectat de provocarea unui incendiu produs anul trecut la un depozit DHL din Marea Britanie. Detectivii britanici au anunțat, joi, că analizează dacă incendiul are legătură cu incidente similare din Europa atribuite Rusiei, conform Rador.

Ofițerii britanici de combatere a terorismului au condus o anchetă privind incendiul, după ce un colet a luat foc la depozitul din Birmingham, în centrul Angliei, în iulie anul trecut. Există suspiciuni privind o posibilă implicare a Rusiei. Incendiul din depozitul DHL nu a provocat răniți sau pagube semnificative.

Oficiali din domeniul securității din Europa au acuzat Moscova că se află în spatele unei ample campanii de sabotaj, în cadrul căreia au avut loc o serie de alte incendii la depozite de curierat din Germania și Polonia. O sursă apropiată de cazul polonez a declarat pentru Reuters că explozibili artizanali au fost ascunși în produse cosmetice și jucării sexuale.

În octombrie anul trecut, șeful agenției britanice de contraspionaj, MI5, Ken McCallum, a declarat că serviciul rus de informații militare GRU încearcă să provoace „haos” în Marea Britanie și Europa. Kremlinul a negat orice implicare în vreun incendiu provocat, afirmând că astfel de acuzații sunt false și sunt un exemplu de rusofobie.

Poliția britanică a declarat că suspectul român în vârstă de 38 de ani, implicat în incendiul din Birmingham, a fost arestat după ce a aterizat pe aeroportul Stansted din Londra pe 19 martie.

El a fost arestat sub suspiciunea de sprijin dat unui serviciu de informații străin”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției britanice antiteroriste.

Ca parte a anchetelor noastre, ofițerii sunt în legătură cu alți parteneri europeni de aplicare a legii pentru a identifica dacă acesta ar putea sau nu să aibă legătură cu alte incidente de tip similar din Europa”, a mai spus oficialul.