România, la masa mare a industriei de apărare: șansa SAFE și ce trebuie făcut… ieri!

Ce este fondul SAFE și de ce contează? SAFE – Strategic Technologies for Europe Platform – este o inițiativă istorică, lansată de Comisia Europeană, care vizează investiții masive (până la 150 de miliarde de euro) în domenii de cercetare, dezvoltare, inovare și producție pentru industria de apărare a Uniunii Europene. În contextul războiului din Ucraina și al reconfigurării paradigmelor de securitate globală, Europa încearcă – în sfârșit – să devină mai autonomă militar. Nu doar să cumpere din afară, ci să și producă. Într-un cuvânt, să creeze.

Vor veni cîteva miliarde bune pentru România

Este important de menționat că suma de 150 de miliarde de euro reprezintă un fond comun disponibil pentru toate statele membre, nu o alocare individuală pentru fiecare țară. Statele membre pot accesa aceste împrumuturi pentru a investi în industria europeană de apărare, cu scopul de a stimula producția internă și de a reduce dependența de furnizori externi.

În plus, Comisia Europeană a adoptat un program anual de lucru în cadrul Fondului European de Apărare, alocând peste 1 miliard de euro pentru proiecte de cercetare și dezvoltare în colaborare în domeniul apărării.

România, dacă joacă bine, poate accesa un colț zdravăn din această felie uriașă de tort. Dar pentru asta nu ajunge să participăm la licitații. Trebuie să ne resetăm profund logica de funcționare, infrastructura industrială militară și relația dintre stat, privat și cercetare.

Unde suntem acum? O industrie de apărare cu multe schelete în dulap

România are o industrie de apărare… pe hârtie. Avem fabrici cu nume sonore – Cugir, Dragomirești, Moreni, Plopeni, Mizil, Tohan, Sadu – și o tradiție industrială de zeci de ani. Dar, în practică, cele mai multe dintre aceste unități sunt subfinanțate, subutilizate și încă încremenite în epoca Tratatului de la Varșovia. Produsele sunt în mare parte învechite, iar calibrul de 7,62 mm rusesc încă e rege.

Avem zeci de exemple de comenzi ratate, contracte suspendate, lipsă de adaptare la standardele NATO, greșeli strategice. Avem chiar și facilități care funcționează doar cu o treime din capacitate, dar care, pe hârtie, „pot produce oricând tot ce e nevoie”. Doar că „oricând” e mereu mâine.

Ce trebuie făcut acum. Nu mâine. Acum.

Pentru a avea o șansă reală să nu pierdem trenul SAFE, România trebuie să facă câteva mutări majore, urgente și radicale:

1. Trecerea completă la muniție NATO

Orice fabrică de muniție care produce în continuare în standarde de tip estic trebuie fie reconvertită, fie închisă. Trecerea pe calibre NATO (5,56 mm, 155 mm, etc.) e vitală. Muniția este primul pas în orice război modern, iar aici nu ai voie să greșești standardul.

2. Dezvoltarea centrelor de excelență în robotică militară și electronică de bord

România are un bazin uriaș de ingineri, programatori, universitari capabili să dezvolte senzori, drone, algoritmi de recunoaștere, softuri de integrare – dar nu există infrastructură militară adaptată acestor resurse. Centre de cercetare dual-use (civil + militar) trebuie înființate în proximitatea marilor universități (Cluj, București, Iași, Timișoara), în parteneriat cu MApN.

3. Focus pe artilerie, mobilitate și apărare de proximitate

România nu va deveni Franța. Nu va produce portavioane. Dar poate deveni un furnizor european excelent de vehicule blindate ușoare, sisteme de artilerie cu rază medie și soluții de mobilitate rapidă.

Elicopterele de atac ușoare, ATV-urile blindate cu lansatoare de rachete, dronele suicidale cu AI – acestea pot fi domenii unde România devine relevantă. Nu doar ca utilizator, ci ca producător și inovator.

4. Refacerea flotei de la Marea Neagră

Forțele Navale Române sunt – cu toată simpatia – în stadiul de muzeu ambulant. Cu fonduri SAFE, România ar trebui să urgenteze:

• achiziția și construcția de corvete moderne (proiectul deja întârziat)
• dezvoltarea de drone navale autonome (UAV marine)
• înzestrarea cu sisteme de apărare de coastă mobile și inteligente

Marea Neagră e zona în care România poate deveni un lider regional. Dacă se mișcă repede.

Ce proiecte concrete am putea lansa cu bani SAFE

• Drone supersonice de recunoaștere cu autonomie de 10 ore, integrate cu sateliți europeni
• Sistem mobil de artilerie reactivă cu lansatoare pe șasiu de 6×6, proiectat local
• Radar anti-dronă 3D compact, operabil cu echipaj redus
• Sistem automatizat de logistică și muniție bazat pe AI, pentru aprovizionarea frontului
• Simulator de luptă urbană în realitate augmentată, pentru antrenamentul soldaților
• Interfață neurală pentru controlul dronei cu gândul (bine, hai, visăm puțin, dar cine știe?)

Ce trebuie să facă statul?

• Să înființeze un Oficiu Național de Coordonare SAFE, nu doar să trimită hârtii pe la Bruxelles
• Să reformeze Romarm, să aducă manageri din industrie, nu rude de partid
• Să creeze consorții românești de cercetare (armată + universități + privat), pe model israelian
• Să ofere facilități fiscale și de infrastructură pentru companiile care dezvoltă produse eligibile SAFE

Dacă nu o facem acum…

…vom ajunge din nou doar un consumator docil, care cumpără la suprapreț drone din Israel, obuze din Coreea de Sud și lansatoare din SUA. Vom avea în continuare fabrici goale, contracte neîncheiate și „specialiști” care semnează dosare de achiziție fără să înțeleagă nici ce cumpără, nici de ce.

SAFE este o șansă irepetabilă pentru România să-și reclădească industria de apărare. Avem oameni. Avem teritoriu. Avem nevoie de viziune, organizare și curaj.

România, laboratorul Estului: cum stimulăm industria privată și copiem modelul Israel în apărare

De ce trebuie implicat sectorul privat?

Să fim onești: statul român nu poate duce singur greutatea transformării industriei de apărare. Nu are capacitatea, nu are dinamismul, nu are cultura antreprenorială. Dacă vrem să facem cu adevărat ceva din banii SAFE, avem nevoie de firme private, de start-up-uri curajoase, de universități implicate și de parteneriate reale.

În Israel, peste 70% din inovația militară vine din sectorul privat. Acolo, armata e client, dar firmele sunt creierul. În România, trebuie să uităm de logica „toate contractele la Romarm, că așa dă bine la partid”. Avem zeci de firme capabile în IT, AI, senzori, robotică, cyber – dar nimeni nu le-a chemat până acum la masa mare.

Un plan în trei pași: transformare cu cap, nu cu fanfară

1. Înființarea unei rețele de incubatoare militare regionale

Numite simplu: InnovaFORȚA, aceste centre ar trebui deschise în marile orașe universitare: Cluj, București, Iași, Timișoara, Craiova, Constanța. Ce ar face ele?

• Ar aduna sub același acoperiș militari, cercetători, hackeri, programatori, specialiști în drone și studenți
• Ar avea bugete dedicate pentru prototipuri, testări și licențieri rapide
• Ar colabora direct cu MApN și UE pentru a trimite proiecte la finanțare în cadrul SAFE

Buget minim de start: 2 miliarde euro, direct din pachetul SAFE.

2. Lansarea unei „Legi a inovației militare”

Nu o chestie stufoasă și împănată cu avize. Ci o lege sprintenă, prin care:

• orice firmă care produce tehnologie cu potențial militar (dual-use) primește scutire de taxe pe profit 5 ani
• statul plătește 70% din costurile de testare și brevetare
• proiectele care ajung la TRL (Technology Readiness Level) 7+ primesc automat vouchere de internaționalizare – adică sprijin pentru participare la târguri, testări NATO, contacte externe

3. Fond de capital de risc pentru apărare – Romanian WarTech Fund

România are deja fonduri de investiții. Dar nu are niciunul specializat în defense tech. E timpul să lansăm un fond public-privat, gestionat profesionist (de preferat cu expertiză externă serioasă), care:

• să cofinanțeze start-up-uri militare
• să atragă capital privat
• să ofere consiliere de business și acces la rețele NATO/EU

Buget inițial propus: 500 milioane euro, cu țintă de multiplicare în 5 ani.

De ce e modelul Israel important pentru noi?

Pentru că Israel a transformat frica într-un avantaj tehnologic. A creat un ecosistem în care un copil de 23 de ani poate deveni furnizor oficial al IDF. A deschis canale rapide între cercetare, nevoia de pe teren și producție.

România trebuie să facă același lucru:

• soldații să nu se plângă că „nu avem cu ce” – ci să aibă un canal de raportare real către dezvoltatorii de tehnologii
• universitățile să nu mai inventeze proiecte de dragul fondurilor UE, ci să colaboreze cu unități militare în testare de drone, AI, simulatoare
• companiile private să nu mai fie umilite în fața „monopolului Romarm”, ci să primească contracte directe pe criteriul calității

Ce domenii pot fi câștigătoare pentru România în parteneriat cu privatul?

1. Drone low-cost cu AI integrat – ne trebuie o dronă „Dacia”, nu un Bayraktar second-hand
2. Sisteme anti-dronă portabile – cu focus pe protejarea infrastructurii critice
3. Lansatoare de rachete ușoare pentru forțele speciale
4. Simulatoare VR/AR pentru antrenament în medii urbane
5. Platforme software pentru coordonarea unităților în câmpul tactic
6. Cyber defense cu accent pe infrastructură civilă în caz de atac hibrid
7. Robotică pentru logistică militară – roboți care cară muniție, provizii, evacuare de răniți

Ce se întâmplă dacă reușim?

România, în 2030, ar putea arăta așa:

• patru centre de cercetare militară de vârf, recunoscute în UE
• 20 de companii românești cu brevete internaționale în apărare
• tineri care aleg să inoveze în defense, nu doar să aplice la call center
• armată echipată cu tehnologie românească, testată, robustă, competitivă
• prezență în toate târgurile majore de apărare ale Europei

Și, cel mai important: recâștigarea încrederii în capacitatea noastră de a construi. De a apăra. De a inova.

Cum nu mai dăm cu mucii în fasole: reforma achizițiilor militare și rețeta anticorupție în industria apărării

Ce ar trebui făcut ca să nu ne prăbușim din nou în hăul licitațiilor trucate, al “ofertelor unice”, al combinațiilor bătrânești pe axa MApN – Intermediari – Mătușa din Elveția?

Buba eternă: achizițiile fără cap și fără scrupule

România are, pe hârtie, planuri excelente de dotare. În realitate, procedurile de achiziții militare sunt o catastrofă cu glitter. De la licitații lansate doar pentru a fi anulate, până la contracte cu unic ofertant, ne-am obișnuit să vedem cum banii de înzestrare se evaporă ca vodca în Piața Obor.

Exemple? O licitație de muniție durează doi ani, dar când vine criza, tragem din rezerva strategică. Avem corvete comandate și necomandate, avioane cumpărate în etape de trei, ca la promoție la electrocasnice, radare livrate când deja generația aia de software a murit de bătrânețe.

Reforma trebuie să înceapă cu un cuvânt uriaș: transparență

Nimeni nu cere să publicăm planurile de luptă pe Facebook. Dar România trebuie să aibă:

• platformă publică de urmărire a cheltuielilor SAFE, cu proiectele detaliate, etapele parcurse, sumele cheltuite, contractorii implicați
• un registru național al furnizorilor agreați, actualizat lunar, în care orice firmă interesată poate vedea ce trebuie să facă pentru a deveni eligibilă
• audit trimestrial independent, cu raport public și comparație între ce s-a promis și ce s-a livrat

Altfel, o să pățim exact ca în cazul PNRR-ului: tone de bani europeni, dar zero impact real.

Cine cheltuie banii: profesioniști sau “ăia de la partid”?

O altă sursă eternă de dezastru: resursa umană care gestionează fondurile. În locul coloneilor cu galoane și a funcționarilor care învață termenii NATO de pe Google Translate, trebuie să punem:

• specialiști în defense economics
• manageri de proiect reali, nu pile relocate
• oficiali cu experiență internațională și background în cercetare/achiziții strategice

Dacă păstrăm stilul actual („se descurcă băieții”), miliardele SAFE se vor transforma într-un milion de motive pentru DNA să-și instaleze birou în sediul MApN.

Să scoatem clientela din priză: lege specială pentru fondurile SAFE

Trebuie o lege clară și dură pentru alocarea și cheltuirea fondurilor SAFE, care să includă:

• interdicția totală a subcontractării în lanț, care e miezul jafului organizat
• obligativitatea cooptării unui partener universitar sau privat într-un procent de minimum 30% pentru orice proiect
• comisii mixte de selecție, cu experți NATO, UE, dar și reprezentanți ai societății civile (da, și ONG-uri care chiar se pricep la apărare!)

Modelul polonez: cum faci o achiziție și chiar îți iese?

Polonia a reușit să încheie, într-un singur an, mega-contracte cu SUA, Coreea de Sud și Franța, pentru blindate, tancuri, avioane, rachete. De ce? Pentru că are lege specială, agenție de achiziții militară profesionalizată și obiective clare în strategie. Au evaluat riscurile, și-au făcut planuri multianuale și au executat fără fasoane birocratice.

România? Stăm cu hârtiile la mapă și cu mâinile în sân. Ne temem de Curtea de Conturi, de presă, de DNA, de tot – și ajungem să nu mai cumpărăm nimic.

Parteneriatele internaționale: cheia către credibilitate

România trebuie să-și lege noile investiții de centre de greutate militară internaționale:

• fiecare proiect strategic major (drone, rachete, vehicule blindate) ar trebui să includă un co-contractor dintr-un stat NATO
• să construim împreună, nu separat, și să testăm împreună produsele în teatre reale sau în exerciții comune
• să ne implicăm în consorții europene de apărare, nu să mai inventăm roata în Drumul Taberei

Doar așa vom avea și know-how, și șansa reală de export în viitor.

România poate deveni un lider de nișă în apărare, dar doar dacă rupe complet cu trecutul

Dacă nu facem reforma din temelii, cele 150 de miliarde vor fi doar o a doua rundă de tunuri în numele securității. Dar dacă începem de acum, cu o structură nouă, reguli clare, oameni integri și parteneriate externe reale, putem face saltul:

• De la „țară consumatoare” la țară producătoare
• De la „beneficiar marginal” la furnizor de soluții inovatoare
• De la „depinde de NATO” la NATO depinde de ea

Ce-ar trebui să inventăm: România ca lider regional în cercetare militară – domenii, pași, strategii

Primul pas: harta reală a capacităților actuale

România nu pornește chiar de la zero, dar nici prea departe nu e. Avem:

• niște fabrici de armament rămase în viață prin șomaj tehnic și nostalgie (Cugir, Plopeni, Dragomirești, Sadu etc.)
• niște zeci de specialiști care chiar știu ce fac, dar care se sufocă sub tone de birocrație
• niște proiecte în conservare, niște institute de cercetare militară care încă își folosesc faxul din 1994
• un MAPN care jonglează între priorități NATO și licitații abandonate

Totuși, avem și puncte de plecare solide:

• institute precum COMOTI (turbo-motoare), ICPE (electronica de putere), IAR Ghimbav (avioane și elicoptere), precum și capacități de testare la INCAS și câteva facultăți de inginerie cu oameni buni.

Ce lipsește? Coerența. Viziunea. Și ambiția.

Zona în care România poate face diferența: nișele de impact maxim

Într-o lume militară saturată de competiție, România nu poate concura cu SUA la portavioane. Dar poate deveni foarte bună pe tehnologii specifice, precise și utile, dacă știe unde să bage banii.

Iată ce ar trebui să urmărim:

1. Muniție inteligentă, calibru NATO

România încă produce muniție de tip sovietic. E timpul să ne trezim.

✅ Investiție prioritară: conversia completă a producției de la Sadu și Plopeni pe calibru NATO (5.56 mm, 7.62 mm, 120 mm etc.)
✅ Cercetare pe materiale cu dispersie controlată, muniție termobarică de infanterie, gloanțe anti-dronă cu detonație controlată
✅ Parteneriate: Rheinmetall, Elbit, Nexter

2. Drone de luptă – terestre, aeriene, maritime

Fiecare conflict modern se câștigă cu ochi în aer și în buzunar.

✅ România ar putea dezvolta drone ușoare de recunoaștere cu autonomie mare, drone suicidale cu încărcătură explozivă, mini-drona de buzunar pentru cercetare urbană
✅ De asemenea, drone navale pentru protecția infrastructurii din Marea Neagră
✅ Investiții la Avioane Craiova și în start-upuri din Cluj, Iași, București
✅ Proiect: „Escadrila fără pilot” – 100 de drone fabricate 100% în țară până în 2028

3. Echipamente de război electronic și cognitiv

Ucraina ne-a arătat ce înseamnă bruiajul bun: rușii nu pot nici să se salute prin stație.

✅ România ar putea dezvolta unități mobile de blocaj electronic (jamming)
✅ Proiecte cu universitățile de profil în AI militar, traducere automată în timp real, manipulare informațională (detecție deepfake, contra-narative automate)
✅ Software militar dedicat pentru război psihologic: „Omul invizibil e-n capul tău!”

4. Echipamente de luptă adaptative pentru forțele speciale

Unitățile de elită din România au nevoie de upgrade: mai puțin Rambo, mai mult Predator.

✅ Proiecte de cercetare pentru textile adaptive (camuflaj digital), căști cu vizor nocturn integrat și AI
✅ Vestă tactică cu senzori biometrici și conectare la rețea de comandă
✅ Exoschelet de sprijin pentru mobilitate montană și urbană
✅ Parteneriate: Israel, Coreea de Sud

5. Capacități mobile anti-blindate

Dacă vine tancul, România trebuie să-i răspundă repede și de la distanță.

✅ Elicoptere de atac cu rachete antitanc – relansare program IAR 330 Puma Naval în versiune de asalt
✅ Lansatoare portabile performante (echivalent Javelin), dezvoltate local
✅ Sisteme mobile cu rachete ghidate montate pe pickup-uri rapide – proiect: „Dusterul Nimicitor”

6. Securizarea digitală și infrastructura critică

Găurile din apărare pot fi informatice.

✅ Proiecte pentru software militar sigur, criptare adaptivă, detecție de intruziuni în rețele militare și industriale
✅ Aplicații proprii pentru comunicare de luptă și coordonare de unități
✅ România are deja start-upuri în domeniu – să le finanțăm și să le integrăm

Unde se fac toate astea?

? Centrele de cercetare și testare ar trebui să fie distribuite în funcție de specific:

• Drone și AI militar – Cluj, Timișoara, București
• Armament și muniție – Sadu, Plopeni, Cugir, Dragomirești
• Apărare navală și aeriană – Constanța, Galați, Craiova
• Război electronic și cyber – Iași, Sibiu, Oradea

Ce poate ieși în 10 ani?

Dacă investim deștept, România ar putea livra până în 2035:

• drone autonome performante
• rachete sol-sol de rază scurtă
• vehicule blindate 4×4 made in Romania
• platforme software de luptă electronică
• și o generație nouă de ingineri militari cu prestigiu internațional

Adică nu doar să cumpărăm avioane de la alții, ci să exportăm noi tehnologie de impact.

Înarmat cu minte: cum comunicăm efortul, cum mobilizăm țara și cum învățăm să visăm strategic

Când armata tace, națiunea nu aude nimic

De 30 de ani, Armata Română a fost, cu rare excepții, o instituție cu gulerul prea scrobit și cu vocea prea joasă. Orice inițiativă e comunicată sec, în limbaj de raport, în stilul “am participat la un exercițiu multinațional, s-a încheiat cu succes”. Dar nimeni nu înțelege ce înseamnă asta. Publicul vede doar niște tancuri pe un câmp și-un parașutist căzut în arătură.

Pentru ca acest nou efort de cercetare și dezvoltare să prindă, el trebuie comunicat cu aplomb și emoție. Armata și Guvernul trebuie să renunțe la limbajul tehnic și să explice:

• Ce se face cu acești bani
• De ce este vital pentru România
• Cum contribuie fiecare județ, fiecare universitate, fiecare tânăr inginer
• Ce loc avem în sistemul defensiv al Europei

Campania „Apărăm viitorul. Îl construim aici.”

Să lansăm o campanie națională pe bune, cu spoturi inteligente, cu explicații accesibile și chiar cu… “Ziua Porților Deschise în Laboratoarele Apărării”, unde oamenii pot vedea o dronă românească, un blindat în teste, o cască tactică dezvoltată de o echipă de la Politehnică.

Să avem o revistă online clară și captivantă: „Defensiva Inteligentă”. Să implicăm licee tehnice, universități, ONG-uri de securitate, antreprenori locali.

România trebuie să se vadă pe ea însăși nu doar ca o țară care cumpără arme de la alții, ci ca o minte strategică activă în marea familie de apărare a Europei.

Miliardele SAFE pot cumpăra o mie de drumuri spre nicăieri. Sau pot construi un viitor.

Dacă facem ceea ce știm noi cel mai bine – adică să pierdem timpul cu comitete, sinecuri, comisii, prieteni de partid, licitații măsluite și studii de fezabilitate despre nimic – atunci miliardele de euro vor rămâne doar o altă sumă frumoasă, bifată în tabele europene.

Dar dacă, printr-un miracol de maturitate și luciditate colectivă, România decide că acesta este momentul să-și reinventeze rolul defensiv, să-și investească talentul ingineresc, să-și pună creierul la bătaie pentru viitor, atunci…

Atunci România ar putea deveni în următorii zece ani lider european în dezvoltarea de tehnologie militară neconvențională, eficientă și exportabilă.

Am putea deveni țara care nu produce doar șuruburi și manivele, ci gânduri strategice și echipamente inteligente. Țara care, dintr-un trecut amărât cu prăștii, poate construi un viitor cu sisteme de apărare competitive, inteligente și perfect aliniate marilor nevoi ale NATO și ale UE.

Într-o bună zi…

Și, dacă totul merge bine, într-o zi, la expoziția militară de la Paris sau Bruxelles, vom vedea un panou elegant cu inscripția:

“Designed, developed and tested in Romania. Tactical Innovation from Eastern Europe.”

Până atunci… jos cu făcălețul de sinecuri, sus cu launcherul cu șubler.
La luptă cu mintea, fraților. Se poate. Dacă vrem.