CTP îl votează pe Antonescu: În Nicușor Dan simt că există un ceva întunecos și rece
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/ctp-nicusor-crin.jpg)
Cristian Tudor Popescu (CTP), jurnalist şi publicist, anunţă că la alegerile prezidenţiale va vota cu Crin Antonescu, explicând motivul pentru care nu îl susţine pe Nicuşor Dan: „simt că există un ceva întunecos și rece“.
CTP: Votez Crin Antonescu
Într-o analiză publicată pe contul său de Facebook, Popescu mai explică şi că SUA nu ar anula alegerile din România, referindu-se la vizita în ţara noastră a unor congresmeni din State.
„În ce privește anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut, SUA nu au exprimat nicio poziție oficială – au fost doar vorbe aruncate de Vance și Musk pentru a ataca UE folosindu-se de România. Au trecut de atunci 4 luni, prin urmare nu mai e posibilă nicio luare de atitudine din partea Washingtonului. Despre ce și cum s-a întâmplat, americanii pot să discute cu responsabilii români, dacă au timp și chef, în regim colocvial, fără urmări politice oficiale. Asta presupunând că nu au bunul simț să evite subiectul respectării democrației, când au un președinte instigator la răsturnarea rezultatului alegerilor prin forță, un condamnat penal care umblă acum să opereze Constituția SUA ca să înșface al treilea mandat“, spune CTP.
El a adăugat: „Iar ca Statele Unite să nu recunoască alegerile din mai din România este creier pané. Ca să fie recunoscute sau nu, niște alegeri trebuie mai întâi să se desfășoare! Cum ar fi ca ACUM Casa Albă să le declare invalide?! O asemenea decizie se ia pe baza unui raport pe care-l fac observatorii americani la sfârșitul procesului de votare. Sigur, delegații SUA pot face un schimb de experiență folositor cu autoritățile române pentru ca atât campania electorală cât și alegerile să fie libere și corecte“.
Jurnalistul arată că s-a hotărât în ceea ce priveşte candidatul căruia îi va acorda votul la prezidenţiale. CTP este convins că reprezentantul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, este capabil să câştige alegerile.
„Alegerile din 4 Mai și 18 Mai vor avea loc la termenele stabilite. Iar subsemnatul m-am decis cu cine voi vota în primul tur. Am de ales între Nicușor Dan și Crin Antonescu. Consider că acela care are prima șansă de a-l învinge pe candidatul românoșilor MîRGA este Crin Antonescu. În plus, Antonescu, așa cum e, cu calități și defecte, este suprapus cu sine, nu are rest. În Nicușor Dan însă, simt că există un ceva întunecos și rece, pe care se străduiește tot timpul să-l țină ascuns. Ca să nu mai vorbim de faptul că până să se lupte cu derbedeul anti UE, anti România și anti Republica Moldova, căreia vrea să-i taie toate ajutoarele, primarul Capitalei trebuie să facă față încăierării cu Lasconi și o parte din USR.
Votez Crin Antonescu“, a conchis CTP.