Finanţare pentru companiile care vor să producă energie. Bugetul programului este de 300 milioane euro

Publicat: 15 apr. 2025, 09:10, de Ionut Jifcu, în Energie , ? cititori
Finanţare pentru companiile care vor să producă energie. Bugetul programului este de 300 milioane euro
sursa foto: Pixabay

Finanţare pentru companiile care vor să producă energie, prin intermediul unui program lansat în consultare publică de Guvern, ce are un buget total de 300 milioane euro.

Finanţare pentru companii

Ministerul Energiei lansează un nou apel de proiecte dedicat companiilor din sectorul privat care doresc să investească în producerea de energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum. Programul, aflat în faza de consultare publică prin Ghidul solicitantului, beneficiază de un buget total de 300 de milioane de euro, provenit din Fondul pentru Modernizare – Program-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.

Inițiativa vizează consolidarea independenței energetice a României și stimularea tranziției companiilor către soluții sustenabile. Ministerul Energiei propune o serie de modificări care să flexibilizeze accesul la finanțare și să simplifice procedurile birocratice. Printre acestea se numără acceptarea tuturor tipurilor de ipoteci în faza de evaluare, cu condiția ca imobilul să fie liber de sarcini în 60 de zile lucrătoare de la semnarea contractului, eliminarea obligației de a prezenta autorizația de construire și dovada scoaterii din circuitul agricol în primul an, precum și amânarea prezentării actului de reglementare de mediu până la prima cerere de plată.

Totodată, apelul de proiecte se extinde către noi categorii de beneficiari, incluzând companiile din domeniul agricol, industria alimentară și băuturi, coduri CAEN 01, 10 și 11, anterior excluse din alte scheme de sprijin.

„Vrem ca fiecare kilowatt produs local din surse verzi să însemne mai multă eficiență, competitivitate și sustenabilitate pentru economia românească”, a subliniat ministrul Sebastian Burduja.

Ajutorul de stat poate atinge maximum 20 de milioane de euro per proiect, cu condiția ca cel puțin 70% din energia produsă să fie folosită pentru autoconsum. Sprijinul financiar variază în funcție de tipul de energie și capacitatea instalată: până la 450.000 euro/MW pentru solar, 700.000 euro/MW pentru eolian și 1.805.000 euro/MW pentru hidro.

Consultarea publică este deschisă timp de 10 zile de la publicarea ghidului pe site-ul Ministerului Energiei.