Dulciurile copilăriei revin în forță. Glucoza și Mentosan, din nou pe rafturile magazinelor

Publicat: 15 apr. 2025, 12:24, de Corina Oprea, în LIFESTYLE , ? cititori
Dulciurile copilăriei revin în forță. Glucoza și Mentosan, din nou pe rafturile magazinelor

Există puține lucruri care pot declanșa amintiri atât de vii precum gustul unui dulce din copilărie. Pentru mulți români, copilăria însemna joacă în spatele blocului, genunchi juliți, vacanțe la bunici… și dulciuri simple, dar inconfundabile. Ei bine, două dintre cele mai iubite delicii din perioada comunistă își fac întoarcerea spectaculoasă: glucoza și Mentosan.

Glucoza, o revenire cu aromă de nostalgie

Tableta de glucoză, un produs simplu și accesibil, a fost considerată ani la rând o mică comoară dulce a copilăriei. Pe vremuri, era nelipsită din buzunarele școlarilor, iar mamele și bunicile o ofereau copiilor ca pe un mic răsfăț sau recompensă. Făcută din doar două ingrediente – amidon de porumb și apă – glucoza era o sursă rapidă de energie, dar mai ales, o bucurie simplă într-o lume cu opțiuni limitate.

Astăzi, acest produs revine pe rafturile magazinelor, mai exact în lanțul Mega Image, sub eticheta „Gusturi românești”. Tableta de 100 de grame, cu un preț simbolic de doar 2,99 lei, își propune nu doar să ofere o gustare energizantă, ci și să reactiveze amintirile celor care au crescut cu ea.

Chiar și site-ul magazinului pare să atingă coarda sensibilă a românilor, evocând momentele în care, după o zi de joacă sau un meci de fotbal, această tabletă era un mic premiu, un gest simplu, dar atât de apreciat.

„Odinioară, după un meci de fotbal cu băieții sau o zi la ștrand, tabletele de glucoză veneau ca un mic premiu. Regăsește bucuria copilăriei”, se arată pe site-ul Mega Image.

Mentosan – prospețime vintage într-o lume modernă

Pe lângă glucoză, un alt dulce emblematic al vremurilor de demult își regăsește locul în rafturile magazinelor: Mentosan. Cu un gust mentolat și proaspăt, acest desert a fost creat în 1960 și a devenit rapid un reper printre micile plăceri ale generației de atunci.

Pe site-ul Mega Image, produsul este descris cu un ton emoțional care amintește de vremurile în care un simplu cuvânt putea readuce în minte întreaga atmosferă a unei epoci: joaca, curtea școlii, serbările de final de an și gustul de mentă care dădea impresia de lux.

„Numai auzind acest cuvânt ne revin în memorie amintiri dragi din copilărie. Acest produs este creat în anul 1960, cu gustul său proaspăt și răcoros, își trăiește acum a doua epoca de aur”, se arată pe site-ul retailerului.