În cele 22 de zile de armistițiu energetic, la care Federația Rusă și-a dat acordul, au fost uciși de 2,5 ori mai mulți oameni în Ucraina decât în ​​aceeași perioadă de 22 de zile, de dinainte de acordul de „încetare a focului”, se precizează pe canalul Telegram  al Centrului de Combatere a Dezinformarii din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei. Potrivit datelor lor, în perioada 25 martie – 15 aprilie, Rusia a atacat masiv orașele ucrainene de opt ori, ucigând 72 de persoane, inclusiv 11 copii.

În timp ce Ucraina era gata să implementeze imediat o încetare a focului de 30 de zile, rușii și-au sporit intensitatea loviturilor împotriva civililor ucraineni, precum atacurile și bombardamentele pe front.

„Armistițiu” energetic

În urma negocierilor cu Statele Unite ale Americii, Rusia a anunțat că a fost de acord cu încetarea temporară a lovitulor asupra instalațiilor energetice ucrainene.

În curând, Kievul a acuzat Moscova că a încălcat condițiile de încetare a focului și că a deteriorat infrastructura energetică din diferite regiuni. Rusia a început, de asemenea, să se plângă de acțiunile Ucrainei.

În ciuda încălcărilor și atacurilor brutale ale Rusiei, Statele Unite continuă să dea asigurări că partea rusă încearcă să pună capăt războiului.