Fechet: Bugetul Rabla pentru mașini electrice va fi majorat. Ecotichetul urcă la 7.500 de euro
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/Imagine-WhatsApp-2025-04-16-la-10.21.24_bba66c1f.jpg)
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că valoarea ecotichetului pentru achiziționarea autoturismelor electrice va crește cu 50% în 2025, ajungând la 7.500 de euro. Declarația a fost făcută cu prilejul ceremoniei de decernare a premiilor „Best Electric City Car 2025”, aflată la prima ediție.
Mircea Fechet a explicat că autoritățile își doresc ca noul buget să fie adoptat cât mai curând, pentru a putea lansa oficial noua ediție a Programului Rabla Plus.
„Sper să reușesc astăzi, în ședința de guvern, deși ne lipsesc două avize, să aprobăm bugetul la Fondul pentru Mediu. Asta ar deschide posibilitatea demarării cât mai rapide a programului Rabla. Dacă nu se întâmplă astăzi, cu siguranță reușim săptămâna viitoare”, a declarat Fechet.
Ministrul a subliniat că, în privința autoturismelor electrice, „toți factorii decizionali” au ajuns la un consens: este nevoie de o susținere financiară mai consistentă pentru a stimula achiziția de vehicule mai puțin poluante.
„Ne propunem să epuizăm bugetul alocat și nu va fi unul mic. Înțelegem foarte bine că apetitul pentru program crește odată cu valoarea ecotichetului”, a spus oficialul, adăugând că suma de 7.500 de euro reprezintă o valoare „corectă” în raport cu prețul de achiziție al mașinilor electrice.
În același timp, Fechet a atras atenția că România trebuie să continue să investească în infrastructura necesară și să încurajeze tranziția către un transport urban mai puțin poluant.
„Încercăm să-i convingem pe oameni că a fi sustenabil și atent la modul în care te deplasezi ne ajută pe toți, mai ales în marile aglomerări urbane, acolo unde avem depășiri importante ale limitelor pentru oxizi de azot și particule. Știm că mai avem mulți pași de făcut – în ceea ce privește infrastructura, finanțarea și încurajarea utilizării unui automobil prietenos cu mediul, în detrimentul unuia convențional, cu motor termic,” a precizat ministrul.
În final, Mircea Fechet a reiterat importanța susținerii mobilității verzi și a declarat că, în ciuda dificultăților administrative, autoritățile sunt hotărâte să accelereze tranziția către transportul electric: „Anul trecut nu ne-am atins obiectivul. Dar tragerea de concluzii ne ajută să regândim programul, iar anul acesta sperăm ca rezultatele să fie mai bune.”