Ce notă ar da Crin Antonescu actualului guvern: „este încă tânăr”

Publicat: 17 apr. 2025, 22:12, de Alice Călin, în ACTUALITATE , ? cititori
Ce notă ar da Crin Antonescu actualului guvern: „este încă tânăr”
Sursa foto: Inquam Photos - Octav Ganea / Crin Antonescu

Invitat la emisiunea „În fața națiunii”, difuzată miercuri seară la Antena 3, Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2024, a vorbit despre relația pe care o va avea cu Guvernul, în cazul în care va ajunge la Cotroceni. Fostul lider liberal a comentat și provocările actualului Executiv, dar și propria experiență recentă la CNSAS, unde a consultat dosare din arhiva fostei Securități.

Ce notă ar da Crin Antonescu actualului guvern?

Întrebat de moderatorul Răzvan Dumitrescu ce notă ar da Guvernului Ciolacu, Crin Antonescu a evitat o evaluare directă, invocând contextul complicat în care cabinetul a preluat mandatul.

„Mie mi-e greu să dau note acestui guvern pentru că este încă tânăr, a debutat în condiții destul de presante, a avut un program pe pilot automat şi a trebuit să plătească în bună parte şi propriile politici de dinainte, care se concretizează în cifre îngrijorătoare de deficit bugetar. Îmi este greu să dau notă. Pot să spun că este un guvern cu care sper să lucrez foarte bine.”, a spus acesta.

Candidatul a subliniat că, dacă va fi ales președinte, va participa constant la ședințele de guvern, însă doar în limitele prevăzute de Constituție.

„Președintele poate comunica și da mesaje publice. Cred că el trebuie să aibă un dialog cu guvernul, un dialog onest.”

Antonescu a precizat că speră într-o colaborare eficientă cu actualul Executiv, în interesul unei guvernări stabile.

Vizită la CNSAS: „Nu am fost urmărit de Securitate”

Tot în cadrul emisiunii, Crin Antonescu a vorbit despre vizita sa recentă la CNSAS, unde a consultat documente din perioada comunistă.

Întrebat de Mihai Gâdea dacă a descoperit dovezi că a fost urmărit sau interceptat de Securitate, acesta a răspuns negativ:

„Nu. Eu sunt pasionat de arhive, aș fi stat mai mult acolo. Acolo erau o decizie a unui șef care dispunea aducerea în țară a prietenului meu şi se dispuneau o serie de măsuri, investigarea unor oameni, noi doi-trei patru prieteni cărora el a lăsat niște obiecte. Era şi o fișă a lor în care vedeau dacă omul era în evidențele lor, la mine nu era, deci nu am fost urmărit.”

Discuția a atins și tema restricțiilor din perioada comunistă. Antonescu a rememorat atmosfera apăsătoare a anilor ’80, vorbind despre frica generală de Securitate și despre dorința multor români de a fugi din țară.