Orașul din România în care bugetul de dezvoltare a crescut de patru ori în ultimii patru ani
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/simleul-silvaniei-485307880_9342585999159278_4689264930497164887_n.jpg)
Orașul din România în care bugetul de dezvoltare a crescut spectaculos în ultimii patru ani este Șimleu Silvaniei, al doilea municipiu ca mărime al județului Sălaj.
Oraşul din România, în dezvoltare
Din 2020 până în 2024, fondurile alocate dezvoltării au crescut de la aproximativ 30 de milioane de lei la peste 112 milioane, majoritatea provenind din fonduri europene nerambursabile, potrivit Agerpres.
Această transformare impresionantă este rezultatul unei strategii bine gândite și al unei administrații conduse de Cristian Lazăr, cel mai tânăr primar de oraș din România la momentul alegerii sale în 2021, la doar 27 de ani. Sub conducerea sa, Primăria Șimleu Silvaniei a identificat prioritățile orașului – infrastructură, educație, patrimoniu, mobilitate urbană – și a căutat surse externe de finanțare pentru a le acoperi.
Printre proiectele de referință se numără Complexul Multifuncțional Măgura, reabilitarea energetică a 30 de blocuri prin PNRR, construcția unei piețe agroalimentare moderne și modernizarea mai multor unități de învățământ. În 2024 a fost inaugurată și prima creșă din România construită cu fonduri naționale după Revoluție.
Pe viitor, administrația locală vizează dezvoltarea economică printr-un incubator de afaceri și un parc de specializare inteligentă, ambele menite să atragă start-up-uri și investiții locale. Totodată, proiecte ambițioase precum reabilitarea Cetății Bathory, valorificarea râului Crasna și realizarea unui coridor de mobilitate urbană vor schimba radical fața orașului.
Cristian Lazăr subliniază că aproape 77% din bugetul de dezvoltare actual provine din fonduri europene. Strategia bazată pe finanțare externă a permis orașului să viseze și să realizeze proiecte mari, transformând Șimleul într-un model de bune practici pentru orașele mici din România.
„Ne bazăm pe fonduri europene într-o proporție covârșitoare. Adică și astăzi, din bugetul de dezvoltare, aproape 77% îl reprezintă fondurile europene, sau, mă rog, fondurile nerambursabile, ceea ce e un lucru foarte mare pentru noi. Ia eliminați fondurile europene și vedeți cât rămâne din dezvoltare. Mai puțin de o pătrime. Ceea ce arată că este cheia succesului, calea sigură pe care mergem și nu vrem să ne abatem de la ea, pe de-o parte. Pe de altă parte, sunt convins că la nivelul nostru, la nivelul orașului, este cea mai oportună soluție“, a spus edilul, pentru sursa citată.