O studentă din București şi-a dat în judecată părinții pentru pensie de întreținere. Decizia instanţei

Publicat: 19 apr. 2025, 13:58, de Ionut Jifcu, în Justitie , ? cititori
O studentă din București şi-a dat în judecată părinții pentru pensie de întreținere. Decizia instanţei
sursa foto: Pexels

O studentă din București a pierdut procesul în care își acţionase în judecată părinții pentru pensie lunară de întreținere.

Şi-a dat în judecată părinţii

O tânără de 21 de ani din București, studentă la Academia de Studii Economice, a pierdut procesul prin care își acționase în judecată părinții, solicitând plata unei pensii lunare de 2.000 de lei până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Judecătoria Sectorului 6 a respins, pe 14 aprilie, cererea ca fiind neîntemeiată. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, conform datelor oficiale consultate de Libertatea.

În fața instanței, tânăra a invocat o relație tensionată cu părinții, susținând că aceștia i-ar fi interzis să aibă prieteni și nu i-au respectat dorința de a urma o dietă vegetariană. Părinții s-au apărat spunând că au încercat să o susțină financiar și i-au oferit un apartament complet mobilat, precum și suma lunară de 3.500 de lei – oferte pe care fata le-a refuzat.

Potrivit legii, părinții sunt obligați să întrețină copiii majori care își continuă studiile, dar doar în măsura în care aceștia nu se pot întreține singuri. Avocatul Adrian Cuculis a explicat că dacă un tânăr student are posibilitatea de a se angaja și de a-și asigura propriile venituri, obligația de întreținere dispare.

Totodată, legea oferă posibilitatea părinților de a solicita în instanță reducerea sau chiar anularea pensiei de întreținere stabilite anterior, dacă situația o impune. În același timp, și copiii au, la rândul lor, obligația legală de a-i susține pe părinți, în cazul în care aceștia nu se pot întreține singuri.

„Sigur că trebuie să explicăm și faptul că în momentul în care un minor devine major și își continuă studiile, dar totuși se gândește să se și angajeze și, practic, își produce proprii săi bani, propriile resurse financiare. Această obligație de întreținere a părinților care reține, după cum am spus din codul civil și doi nu e până la 26 de ani, dispare”, a mai declarat avocatul Adrian Cuculis.