Paște fără probleme energetice: Cum a gestionat România consumului minim istoric

Publicat: 20 apr. 2025, 20:37, de Andrei Ceausescu, în Energie , ? cititori
Paște fără probleme energetice: Cum a gestionat România consumului minim istoric

În ziua de Paște, când consumul energetic a atins un minim istoric, România a dat dovadă de un mix energetic echilibrat și flexibil, capabil să facă față unor situații extreme, susține Ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Acesta a salutat și implicarea prosumatorilor, care, printr-un „gest civic”, au contribuit la menținerea stabilității rețelelor de distribuție.

„Hristos a Înviat, dragi prieteni! Să aveți zile senine, cu pace și lumină sfântă a Învierii mereu aproape! Misiunea noastră este să vă bucurați de aceste clipe în liniște. Așa cum am anunțat, astăzi și mâine avem o situație specială în sectorul energetic, cu un consum minim istoric în timpul zilei, în jurul valorii de 2500MW. De ce? Pentru că sunt sărbătorile pascale pentru toți credincioșii ortodocși și catolici, mare parte din activitatea economică este oprită și mulți români se bucură de vremea frumoasă, prin activități în aer liber,” a explicat Burduja.

Potrivit ministrului, specialiștii din domeniul energetic au fost pregătiți cu măsuri speciale pentru a face față acestei provocări. La ora 14:00 în prima zi de Paște, producția de energie s-a situat la 2836MW, iar exportul a fost de doar 276MW, un nivel scăzut explicat de cererea redusă de energie electrică din întreaga regiune.

„De ce e atât de mic? Pentru că nu doar în România e Paștele — consumul mic din întreaga regiune înseamnă că cererea de energie electrică pentru export este foarte redusă. România are un mix energetic echilibrat și flexibil, așa cum dovedesc datele de mai jos. Am produs la ora 14:00 doar 272MW în hidrocentrale, 222MW din cărbune, 179MW în centrale pe gaz și 15MW în centralele eoliene. Toate acestea sunt niveluri foarte mici, conform măsurilor pe care le-am luat în comandamentul energetic,” a precizat Burduja.

În ciuda acestor provocări, vestea bună a venit dinspre unitățile nucleare de la Cernavodă, care au continuat să livreze energie constantă pe parcursul întregii zile. „Vestea bună este că nu a fost deloc nevoie să reducem producția în unitățile 1 și 2 de la Cernavodă, pe tot parcursul zilei acestea livrând peste 1300MW energie în bandă. Ponderea energiei nucleare în total producție a ajuns până aproape de 50%, o altă premieră a acestei zile,” a afirmat Ministrul Energiei.

Burduja a subliniat și rolul important al surselor regenerabile în mixul energetic, menționând că producția parcurilor solare a depășit 700MW în condițiile unei zile senine. De asemenea, prosumatorii care au ales să oprească invertoarele au avut un impact semnificativ asupra menținerii unui echilibru în rețelele de distribuție.

„Unii dintre ei au ales să facă astăzi un gest civic și au oprit invertoarele, pentru a nu afecta nivelul de tensiune din rețelele de distribuție. Le mulțumesc și îmi exprim respectul pentru toți cei care au făcut asta. În ciuda știrilor alarmiste de tipul ‘România în risc major de blackout de Paște’, am dovedit încă o dată că România are resurse energetice și mai ales oameni competenți în sectorul energetic,” a declarat Burduja, aducând un omagiu echipelor care au asigurat funcționarea sistemului energetic.

În încheiere, Ministrul Energiei a reafirmat încrederea în capacitatea României de a depăși perioada consumului scăzut din timpul sărbătorilor pascale. „Monitorizăm activ situația și în orele și zilele ce vin. Și ziua de mâine rămâne sensibilă, dar la acest moment putem spune că există toate premisele să depășim fără nicio problemă perioada consumului mic de pe parcursul sărbătorilor pascale,” a concluzionat Sebastian Burduja.