Președintele Ilie Bolojan, la aniversarea a 106 ani de administrație românească în Oradea (Video)
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/original_160_ani_de_la_instaurarea_administratiei_romanesti_-_oradea_16_apr_2025-18.jpg)
Președintele interimar Ilie Bolojan a participat luni, la Oradea, la aniversarea celor 106 ani de la instaurarea administrației românești în oraș. El a declarat că a venit la aceste manifestări să cinstească memoria celor care au pus o cărămidă la fundația României și să aducă cinstire Armatei Române.
Festivitățile de la Oradea au început cu un moment de reculegere în memoria Papei Francisc.
Ilie Bolojan, fost primar al Oradei și președinte al CJ Bihor a rememorat ziua de 20 aprilie 1919, când, tot într-o zi de Paști, Armata Română, în frunte cu generalul Traian Moșoiu, a intrat în oraș. Astfel a fost restabilită pacea în aceste teritorii, protejându-i pe români și introducând ordinea într-o perioadă de haos. Președintele a amintit că în memoria generalului Traian Moșoiu, pe lângă bustul ridicat în apropierea Parcului Bălcescu, un altul se regăsește în holul Primăriei Oradea, pentru a-i ”saluta” și responsabiliza pe toți cei care lucrează în slujba oamenilor.
„Se cuvine să aducem cinstire Armatei Române!”
„Se cuvine să aducem cinstire Armatei Române, conduse la vremea respectivă, la intrarea în Oradea, de General Traian Moșoiu, al cărui bust este aici, în zona unităților militare, dar și în holul Primăriei, și toți cei care intră în fiecare dimineață în Primărie sunt salutați și știu care este răspunderea pe care o au.
E o chestiune de respect ca și în comunitatea noastră să avem borne ale demnității neamului nostru, și în Piața Unirii, ca și acum 100 de ani, sunt statuile celor doi episcopi, Episcopul ortodox Roman Ciorogariu, Episcopul greco-catolic Radu Demetriu, în jurul cărora s-a adunat comunitatea noastră, și, așa cum bine a spus Roman Ciorogariu, venirea Armatei Române în ziua de Paști a fost și un semn al Învierii neamului nostru pe aceste teritorii.
De asemenea, statuile lui Iuliu Maniu, Regele Ferdinand, Regina Maria și Ionel Brătianu vin să marcheze respectul acestui oraș, acestor comunități, pentru oamenii care au contribuit decisiv la ceea ce este România astăzi. Și se cuvine deci să ne aducem aminte cu fiecare prilej de meritele acestor oameni, de respectul pentru Armata noastră, și asta facem și astăzi”, a spus Ilie Bolojan.
„România este o sumă de comunități”
Președintele interimar a ținut să sublinieze și faptul că România nu poate merge înainte decât dacă toate comunitățile locale vor lucra pentru același țel.
Sunt aici în semn de respect pentru Oradea, pentru județul Bihor și pentru comunitățile din țara noastră. România este o sumă de comunități, și țara nu se schimbă doar din București, se schimbă din miile de sate, din orașele noastre, și fiecare om care contribuie la aceste schimbări, contribuie la schimbările din țara noastră, și cred că Președintele României trebuie să participe întotdeauna când sunt evenimente în comunitățile din România, în semn de respect pentru oamenii care locuiesc acolo și pentru contribuția lor la ceea ce este țara noastră astăzi”, a subliniat șeful Statului.
Tricolorul pe cerul Oradei
Programul dedicat evenimentului a început cu un Te Deum în Biserica cu Lună din Piața Unirii, oficiat de episcopul ortodox Sofronie Drincec și un sobor de preoți. A urmat deplasarea în alai la statuia generalului Traian Moșoiu, unde a avut loc o ceremonie militară, cu discursuri rostite de președintele interimar Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, și istoricul Gabriel Moisa. La festivități a participat și candidatul la alegerile prezidențiale Crin Antonescu.
În jur de 5.000 de orădeni au venit în spațiul larg al pieței centrale, care a găzduit apoi două momente artistice de excepție ale Brigăzii de gardă ”Mihai Viteazul”: un exercițiu demonstrativ de precizie și sincronizare în mânuirea armamentului de către Drill Team și un concert al fanfarei militare.
La finalul festivităților, o rafală de artificii tricolore a colorat cerul în culorile steagului României.